să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele)

imaginea utilizatorului emiemi

dacă aș fi avut vreodată posibilitatea să aleg
la naștere
atunci aș fi vrut să fiu
un drac
să bag oamenii în cazane cu furca

mă trezesc în mijlocul nopții ca în pîntecul unei vite
pe care bunică-miu o lovește în frunte cu barda
îmi vine să urlu
lîngă pat pat un sac de plastic exact ca într-un avion
în care ai un catalog cu produse și punga în care vomiți
nu mi-a fost niciodată frică să zbor
mai mult mi-a fost frică să tac
e ceva înăuntru ce mă ține în viață
nu-mi pot da seama dar simt cum mișună
de parcă s-ar fi terminat hrana într-o pădure
și cerbii ar fi apucat-o înspre oraș

radule
de cînd aștept cămașa promisă
ok ești în viena pariezi totul pe roșu
eu mă îmbrac în purpură și aștept
femeile să tragă la sorți să-mi dea să beau oțet
pe marginea bibliotecii un bilet de tren roman-vatra-dornei
maică-mea-mi spune că are nevoie de bani 200 de euro medicamente pe lună
eu îi spun că dacă e mai ieftin să mori atunci de ce n-o faci
dar vezi tu
moartea e un agent imobiliar sărăntoc
te sună și-ți zice că are client pentru ce ai tu de vîndut
într-un final lași din preț cu lehamite
că nici viața ta nu mai e ce a fost

victore
m-am speriat cînd am văzut timpul trecînd peste tine
parcă mai ieri mă așteptai în gara de nord
cu niște ochelari de parcă i-ai fi furat dintr-un bîlci de țară
mai lasă dracului politica și pe antonescu
adu-ți aminte de iarna bărbaților și pune-te dracului pe picioare
eu sînt același chiar dacă în loc de suflet
am o duzină de gropari
care așteaptă rachiul

my little bro
acum s-ar cuveni să-mi cer iertare
a fost o noapte în care am avut noroc de bulgari
apoi ți-am adus toate hainele înapoi urlînd în gura mare
că nu sînt ruda săracă(curios am scris inițial ruga sărată)
cînd știi că te-ai făcut vinovat de ceva e ca și cum ai umbla din poartă în poartă
cu fotografia unui copil în mînă să strîngi fonduri și toți te refuză
nici acum nu știu ce e mai greu de suportat
să recunoști că ai greșit
ori să fii iertat

ioana
n-ai idee de cîte ori m-am întrebat cum naiba o să afle lumea
de mine
dacă într-o zi am crăpat pur și simplu
atîtea parole atîtea pagini de net
dacă-i întîlni dacă-i zări măicuță bătrînă cu brîul de lînă
tu să-i spui curat
că m-am dus la sellgros și-am luat
masca lui darth vader apoi am plecat să-l caut pe taică-miu
i-am spus valeriu i.m you.re son
dar el a preferat să trăiască la țară
pensionat pe caz de boală

raluca
nu știu de ce mi-a venit să scriu tocmai ție
poate pentru că într-o vară am confundat vinul cu vișinata
și-am turnat în pahar în prostie
apoi a venit pastrama de căprioară
tocana de mistreț și țeapa pe care mi-am luat-o
cu tocana de berbec
să ții minte un aparat foto mai bun ca sufletul
nu s-a inventat pînă acum

remus
iconarule
de cîte ori am fost pe la tine am crezut că pot să-l sacrific pe iacob
lătra rita în poartă
de fiecare dată cînd am plecat îmi erau mîinile pline de maria și luca
de parcă aș fi avut o adunătură de vreascuri
să fac focul în soba pe care o numim țeastă

emilian
tu știi cel mai bine cum e să-ți plîngi de milă
ca un pescar care s-a dus pe moldova fără garabeți
singurul lucru care te ține în viață e faptul că te ascunzi în ziua de mîine ca într-un container
să nu-mi spui după aia că nu ți-am spus
cu cît ai mai mulți lîngă tine
cu atît ți-e mai cald
chiar dacă mai pui cîte unul pe foc

Comentarii

Text-ecou, puzzle ori domino. Dar fără caracter ludic.

Text-ecou, puzzle ori domino. Dar fără caracter ludic. Fragmente discursive care aduc fragmente. Dar nu fragmentează ideatic. Tragicul existenţial, fără valenţe estetice, străbătut de tuşe sarcastice. O scuturare (de viaţă) testamentară. Pe alocuri, dureroasă, pe alocuri resemnată, pe alocuri înţeleaptă, pe alocuri, ignorantă. Sictir (liric()de rigoare, timbru grav, fără superioritate, superficialitate.

Dpmdv, o împletire firească între poezia veritabilă şi travaliul tehnic. Exponenţii tropici nu înghit mesajul. Oralitatea, instantaneele sunt obţinute echilibrat, din (aparentul) limbaj frust schimbat (şi schimbând) metafora. Autorul nu se lamentează, nu se plânge, nu ne vorbeşte de doctrina/rutina sa interioară moştenite de la adresanţii "scrisorilor". Nu mizează pe efecte lingvistice extreme, pe ambiguitate, pe şocuri imagistice. Totul se derulează, parcă, la prima mână. Ca şi cum ai vărui o casă, fără să te uiti la varul din găleată, dar ştiind cu exactitate măsura de pe bidinea.

Pentru mine, textul e prea scurt. E dureros, pe undeva, e "inspirant" pe altundeva, e sincer peste tot. Mă face un cititor intim.

De reproşat: începutul, prima unitate. Mi se pare puţintel teribilă faţă de rest + unele alunecări minore (câte un adjectiv, câte o prepoziţie), chestii care se pot curăţa lejer.

De remarcat (multe, dar mă opresc aici:) "nu mi-a fost niciodată frică să zbor
mai mult mi-a fost frică să tac" - în sfârşit tăcerea nu mai este ridicată în slăvi. Ca O. Paler, consider că, de cele mai multe ori, tăcerea e mult inferioară cuvântului.

un text care după ce îl citești îți vine să dai telefon

un text care după ce îl citești îți vine să dai telefon autorului să vezi dacă nu i s-a întîmplat ceva. o colecție reușită de tot felul de mărfuri de contrabandă care te face să jinduiești. păcat că între mine și autor s-a împămîntenit această vrăjmășie adîncă pentru că uite, din cînd în cînd mă surprinde plăcut cu texte consistente. de fapt părerea mea este că emilian este unul din puținii autori români contemporani care nu numai că scriu numai ceea ce trăiesc, dar o fac și elgant de bine, fără să fie o înșiruire de smiorcăieli sau detalii ieftine. cu un fel de eleganță degajată care te ispitește să citești mai departe. ideea și structura textului de față, deși poate nu sînt o invenție nouă, au ceva surpinzător, asemenea unei sirene de poliție sau salvare pe care deși le-ai auzit de zeci de ori reușesc să te înfioare încă o dată. atenție că mai există unele typos.

nicodeme, eu te-am rugat să nu te mai aventurezi în

nicodeme, eu te-am rugat să nu te mai aventurezi în dialoguri cu comentatorii. în cazul de față nu faci decît să sugerezi că te ustură invidia. eu zic să folosești în mod creativ usturimea asta și mai bine scrii un text decît să ne arăți cît de talentat ești la datul cu stîngul în dreptul.

textul este de o mare forţă expresivă(personal nu

textul este de o mare forţă expresivă(personal nu rezonez cu debutul poeziei, chiar dacă este justificată prima strofă, compoziţional şi ideatic, nu mă regăsesc în expresionismul acesteia). m. twain parcă spunea că de când a început să cunoască oamenii iubeşte foarte mult animalele.
este uluitor cum se poate scrie pe toate registrele în acelaşi text. îi dau dreptate lui adrian. şi lui vigil. virgil să ştii că emilian nu are nimic cu tine. sunt convins de asta.
ar trebui să împeniţez textul dar sunt într o postură ingrată, vorba lui vlad.
nicodem, smiorcăielile pe care le vezi nu mi se par forţate . ţin de omenesc.
m am transformat în avocatul diavolului? sper că nu!

Vedeţi, d-le Dinu, tipul comentariului pe care l-aţi

Vedeţi, d-le Dinu, tipul comentariului pe care l-aţi postat este găunos, veleitar şi dilatant. Ştiţi de ce? Nu, nu pentru c-aş avea ceva personal cu d-voastră (aşa cum exagerat şi, aş spune, prea plin de importanţă credeţi), ci pentru că: acest tip de comentariu trebuie să vină imperativ cu pixul roşu ori cu arătătorul după el; acest tip de comentariu trebuie să sublinieze, să arate clar, pârâcios: aici, acolo, dincolo, asta, ăla şi cu ălalalt, pentru că. Şi aici urmează argumente parţial obiective, parţial literare. Clar, coerent şi, dacă se poate, numai dacă se poate, bine intenţionat. Aşa se poate câşţiga credibilitate în orice spaţiu literar, aşa se poate câştiga, în cele din urmă, respect. Nu împroşcând cu venin, nu cu smiorcăieli (că tot văd că e la modă termenul) comico-lapidaro-inculte, nu părând o victimă, mereu nedreptăţită de jivinele astea rele, şi insensibile, şi fudule, şi arogante, şi arde-le-ar ah!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

doar un text excepţional poate avea atâţia susţinători

doar un text excepţional poate avea atâţia susţinători înfocaţi şi cârcotaşi cârcotitori. e normal ca textele care au ceva de spus să stârnească reacţii. mă simt nevoit să ofer o peniţă pentru a contrabalansa. şi o fac menţionând fragmentul următor:
"mă trezesc în mijlocul nopții ca în pîntecul unei vite
pe care bunică-miu o lovește în frunte cu barda
îmi vine să urlu
lîngă pat pat un sac de plastic exact ca într-un avion
în care ai un catalog cu produse și punga în care vomiți
nu mi-a fost niciodată frică să zbor
mai mult mi-a fost frică să tac
e ceva înăuntru ce mă ține în viață
nu-mi pot da seama dar simt cum mișună
de parcă s-ar fi terminat hrana într-o pădure
și cerbii ar fi apucat-o înspre oraș" unde jocul trecerilor de la realitate la comparaţii şi înapoi are un firesc al curgerii apelor.poezia pur şi simplu năuceşte.
domnule "epigon" emilian, felicitări!

Va multumesc tuturor pentru semnele mai mult sau mai

Va multumesc tuturor pentru semnele mai mult sau mai putin generoase. Poate ca din afara felul meu de a scrie pentru unii poate parea patetic, smiorcait, o plingere de mila inutila in public. Din punctul meu de vedere imi asum si acest risc pentru ca pentru mine nu are rost o metafora care nu-mi spune nimic. Scriu din ce in ce mai rar si doar atunci cind am ceva de spus. Daca nu am nimic de spus atunci tac, pentru ca scriu ca un fel de sinucidere virtuala.
Margas sint din ce in ce mai amuzante interventiile tale.

Margas, poti crede in ce vrei. Poti crede chiar ca

Margas, poti crede in ce vrei. Poti crede chiar ca acest text iti e dedicat, asa cum a crezut altcineva. Pe mine ma amuza situatia unor oameni confuzi care se cred foarte importanti si se dau in stamba. Pe de alta parte e lucru bun faptul ca cineva strain de text se regaseste in el desi nu este vorba despre el.