nu e nimeni
frica se îndreaptă către ieşire
acolo unde haosul e un panou zgâriat
acolo unde o mână de femeie ţine crucea în acvariu
în rest
oamenii la cravată stau
îşi muşcă din propria mână
nimeni nu poate jigni, nimeni nu poate ucide
cine nu respectă regula
se lasă rătăcit
în sine
e o călătorie lungă apoi
prin zăpadă
cu o sanie plină de ceasuri vechi

rinocerii ce se ascundeau în spatele retinei
acum acei rinoceri, vladimir, ies furioşi
la fiecare ticăit, un rinocer năvăleşte
nu te panica
mintea e încă a ta
oamenii nu sunt reali

amintirile dorm
liniştite
lângă copaci
fiecare amintire are copacul ei
durerile stau
nemişcate
degetele mele sunt peşti adormiţi
ridic toate fricile şi le sufoc
ele devin perle în jurul sticlei cu apă
mă retrag înspre melcul din umărul meu
cel care-mi urmăreşte întreaga viaţă

întind inima pe un arc şi o arunc spre cea mai îndepărtată
cochilie din lume

fricile, vladimir
sunt asemeni haitelor de lupi
fiecare ştie exact zona unde trebuie să-l lingă
pe celălalt membru
în semn de respect
fricile au ranguri
un pas greşit
dacă faci
vei fi sfâşiat fără milă