Internetul a devenit plictitsitor. Depresiv pe alocuri. Probabil nu interesează pe nimeni dar eu nu am adoptat tehnologiile astea cu rețele de socializare. Aberațiile cu facebook sau twitter sau google+ sau toate celelalte miriade de chestii care au aceeași valoare ca ciupercile după ploaie. Aș vrea să nu fiu înțeles greșit. Nu sînt anti-tehnologie. Ar fi chiar ridicol să se spună asta. Pentru că lucrul despre care vorbesc nici nu are neaparat de a face cu tehnologia ci mai degrabă cu tendințele oamenilor într-un astfel de context. Nu înțeleg ce este cu această obsesie a fotografiilor. A „pozelor”, așa cum aproape vulgar se spune. Sau cu invitația asta să „share”. Ce să „share” dom’le?! E penibil. De-a dreptul patetic și trist. Adică pe bune, cu excepția cazului cînd ești un fotograf de meserie; sau măcar unul amator cu talent și gust, și care are ceva de arătat, restul e o porcărie. O mare aglomerație de gunoi și „noise”. Iar de șăruit, nu găsești decît o grămadă de nimicuri și banalități plictisitoare. Citeam zilele trecute despre twitter (o mare tîmpenie, dacă mă întrebați pe mine). Știți ce zice wikipedia (care printre altele este și ea o aglomerare de util și balast, ca să nu mai vorbim de incorect sau absolut neremarcabil). Wikipedia spunea că statistic vorbind (deci asta e chestie serioasă pe care a făcut-o cineva, și pe care nu o poți contesta), că pe twitter 3,6% sînt știri – deci ceva ce pur și simplul pot găsi dacă mă duc la orice agenție seriosă de știri și nu vreau să mă las înșelat de zvonuri false. 3,8% este spam – ceva ce vreau să evit precum evit scaieții sau saltelele cu purici. 5,9 self promotion – pe bune, chiar că numai de chestia asta nu am nevoie. De parcă asta nu ar fi tot un fel de spam degizat. Și de parcă nu primesc zilnic tot felul de email-uri de la indivizi care vor să îmi arate ce deștepți, frumoși sau sexi sînt ei. Sau ele. Grandomanie digitalizată. 40,1% „pointless babble” – asta s-ar traduce prin „folosire irațională a faculății de a vorbi”. Uite, din cauza asta mai bine mă duc și mă joc cu Leo, cîinele meu, care manifestă mult mai multă inteligență decît acești 40% de participanți actvi la prosperitatea twitter. 37,6% conversații – adică chestia precedentă dar de data asta făcută în mod inteligent însă cu persoane și pe teme care nu reprezintă oala în care are ce căuta nasul meu. Pe bune, am plecat din România pentru că mi se părea penibil să aud discuții prin tavan sau pereți. Sau cît de des folosește cineva closetul sau televizorul. De ce oare aș avea nevoie să intru pe internet ca să aflu asta. Și la urma urmei nu înțeleg de ce oamenii ăștia au nevoie de twitter ca să facă asta (care oricum e limitat ca număr de caractere pe mesaj) și nu folosesc instant messaging, telefonul sau email-ul. Adică, nu înțeleg de ce reinventăm roata. 8,7% comunicații de valoare. Numai 8,7 la sută?!!!! Dintr-o companie care face miliarde de $ din naivitatea oamenilor și a acționarilor? Sau poate inteligența acționarilor care profită de naivitatea a milioane de twitteriști. Și oricum, numai Dumnezeu știe cît din acest 8,7% este valoros pentru mine în special. În orice caz, acel 40,1% „pointless babble” e șocant. Și cam la fel e tot acest peste 90% de gunoi inutil. Cîți oameni ar merge la magazin să dea bani pe o cutie din care peste 90% este gunoi? Dar să merg mai departe.
„Pozele”. Asta chiar că e patetică. Pentru că mie îmi plac pozele. Merg frecvent pe la muzee sau galerii de artă în zona LA ca să văd artă fotografică. Cîndva chiar am făcut developări. Îmi place fotografia, chiar dacă nu mă consider un fotograf, nici măcar amator de valoare. Dar ce se întîmplă acum pe internet este criminal. Toată lumea pune poze, pozișoare și pozenele. Desenașe, grafică de cele mai nefericite gusturi. O abundență de nimic și zgomot. Unde este, Doamne, internetul acela unde pîrțîia modemul două minute pînă pornea și așteptai un minut sau mai mult pînă se afișa o „pagină”. Cînd totul era text și dacă primeai sau găseai o „poză”, era evident de rezoluție sau culoare modestă. Dar era SPECIALĂ. Cînd comunicai luni de zile cu cineva fără să știi cum arată. Cînd importante erau ideile. Pentru că era dificil să le transmiți. Și nu îți permiteai să scrii decît inutilități valoroase. Sau poate m-am schimbat eu. Poate am devenit aberant de pretențios. Poate și pe vremea aceea totul era „noise” iar eu eram fascinat de noua tehnologie ca un copil în dimineața de Crăciun cu trenulețul abia primit în dar. Poate. Nu mai știu cum să interpretez lucrurile. Cert este că, cu cît oamenii pot să facă mai mult cu atît fac mai de prost gust. Și să nu mă pornesc cu facebook și cu alte rețele, inele, lanțuri și comunități. O porcărie. Totul îmi amintește de tsunami-ul din Japonia cu masa aceea enormă de apă ducînd cu ea totul la vale. Case, mașini, magazine, alimente, pachete, containere, animale, bărci, barăci, materiale de construcții, sere, antene, apartamente, copaci, totul. Era deplorabil. Deschide facebook sau orice astfel de „ring” sau „ning” sau cum s-o mai fi numind. Trebuie să ții monitorul bine ca să nu ți-l spargă grămada aceea de „nonsense”. Poate cele mai dezgustătoare chestii din astea sînt amestecul de astfel de rețele cu sudo-literatură și comunități „de drag și dor”. E ceva aberant. Prostia și lipsa de gust duse pînă la nadir. Manelismul și telenovelismul expandat digital. Hai să fac o profeție. Oamenii se vor retrage curînd în tot felul de comunități secrete și selecte care vor deveni tot mai în vogă. Va fi tot de mai prost gust să „exiști” online. Va fi de valoare să aparții la cluburi selecte și exclusive. Cu tot felul de facilități și accese speciale. Cu posibilitatea de a întîlni oameni speciali și a participa la lucruri speciale. „Republica” internetului va „evolua” în „imperiul” în care plebea va merge la circ iar elitele vor avea „cercurile” lor. Deja, sub o formă sau alta, lucrul acesta există. Dar se va accentua. Democrația internetului va continua să existe și este bună. Mai ales ca acces la resurse și informație. Dar această propagare de tern va duce la o acutizare a căutărilor după special și rar. Dar, gata cu „profețiile”. Mă simt tot mai neinteresat de toată această participare în nimic și de această lipsă de creativitate. Mi se confirmă teoria conform căreia „constrîngerea” este benefică creativității. Abundența de resurse și accesul facil scot în evidență o adevărată entropie în ce privește creativitatea umană.
Am scris chestia asta și poate va părea paradoxal dar eu chiar cred în valențele comunităților omenești, în valoarea împărtășirii, în ideea de șezătoare, de masă rotundă, etc. Dar în același timp nu pot uita că Dumnezeu a pus un anumit farmec în faptul că a ascuns anumite lucruri sau nu le-a făcut vizibile sau ușor accesibile pentru oricine.
La urma urmei nu cred că țin neaparat să cunosc totul despre tine cît mă simt atras de experiența fascinantă de a te descoperi puțin cîte puțin.