în schimb, aici, versul, deşi aparent simplu, alcătuit din construcţii precum: "dragostea ne-a înzăpezit/și nu a venit nimeni/să ne descopere;" prin verbul "a descoperi", deja, mă plaseză pe mine, ca şi cititor" într-o atmosferă în care sunt obligată "să caut" chiar dacă nu e mult de gândit asupra dragostei pe vers, aici, totuşi se observă uşorul ironic al neputinţei de a ieşi de sub zăpadă. (mi-am permis să fac o comparaţie între poezia Elenei şi cea de faţă)
Poemul acesta cucereşte prin tehnică bine stăpânită la nivel de frază. Personal, îmi place foarte mult versul care se termină prin acel atribut subtantival prepoziţional frumos aşezat lângă substantivul sprânceană.
"între sprâncene de ceară" - foarte bine mergea şi creta în loc de ceară. de aceea este un vers bun. pentru că orice i-ai plasa după "sprânceană" şi "între sprâncene" ar suna la fel de bine.

"anii s-au îndepărtat și ei
și s-au pierdut
între sprâncene de ceară"

S-ar putea să fiu mai mult decât subiectivă aici, dar o spun. Poemul m-a atras, pentru că, pe undeva, prin Chiril am văzut-o şi pe coraline a mea cu discursurile ei, posibil, uneori enervante. Din acest motiv, sper să nu deranjeze pe nimeni o părere sinceră. Aici sau pe alt text.

te citesc.