când am împlinit optsprezece ani
cureaua tatii a amuţit m-am îndrăgostit
de brici ca umbra castanilor de elevii
de la numărul unu
parcul pe vremea aceea mă cunoştea doar noaptea
ziua se plimba nudă prin el
pe bocanci cu rotile
ne întâlneam în dreptul statuii lui kogălniceanu
o luam în braţe şi mi se dăruia goală
aşa cum ai dărui oraşului un cutremur puternic

cu o parte din mine măturam străzile
de la delfinariu la cazinou
peste blocurile pătrate şi sumbre
moale ca pensula lui chagall se lăsa vocea lui
john fogerty/creedance clearwater revival
încheiasem orice socoteală cu
sfecla de zahăr culesul de struguri şi joaca prin
culele rămase de pe vremea războiului

eram proaspăt ieşit din cutie
orb ca un diamant
gata să joc la ruleta norocului

acum torturile încep să mă vindece
citesc poemul numărul zece al lui
gaius catullus
îţi spun
în ciorba asta ar trebui puţină smântână
tu ieşi dintre aburi cu mintea pusă
pe bigudiuri
şi nu mă auzi