nu pot fi donator universal
dar aș vrea să-mi prelevați visele
când voi intra în iubire clinică

ar fi ca o folie albastră pe un ecran alb-negru
brațele voastre – ogive fluorescente
degetele smulgând
un tril fiecărei sinapse

nu poți înțelege splendoarea ierbii
dacă o privești de sus
la început se înverzesc genunchii
sângele devine sevă în perfuzie
din ea picături de plastic încins
cad în matrițe
te recompun
aceeași înălțime
părul tuns băiețește
vocea un fagure de albine sălbatice
degetele lungi de preoteasă egipteană
umbra ta unduind aerul
labiile zvâcnind
precum branhiile

și nu ai mai respira
să-mi ajungă mie
întunericul
și ai încerca să uiți tot
ca să cred
într-un nou început