Stăm în fund
pe treptele unei biserici
şi ne uităm la lună;
stăm şi aşteptăm
să vină autocarul
şi să ne despartă;
stăm şi ne uităm,
şi tăcem îndelung,
cu gândul la ziua
în care
ne vom revedea,
privindu-ne
unul în ochii celuilalt
feţele încercănate -
tu – de prea multe lacrimi,
eu – de prea puţin somn;

din timp în timp,
ne-nfigem câte o cască
unul în creierul celuilalt
şi ne-ascultăm reciproc
gândurile,
ca pe nişte sentinţe,
sângele,
ca pe o melodie
ritmată de inimă
cu tobe şi bas.

Stăm în cur
pe treptele unei biserici
şi ne holbăm la lună -
doi gură-cască
traşi de umbre pe sfoară
de către astrul nocturn;
stăm spate în spate
şi ne uităm
prin faţa noastră cum trec
maşini cu două etaje,
maşini cu turişti,
maşini care
pe măsură ce se apropie,
ne-ndepărtează
pe unul de celălalt
tot mai tare,
fără să fie în stare
să ne îmblânzească
singurătăţile

şi noi stăm şi ne uităm,
şi tăcem îndelung,
ascultându-ne reciproc
pulsul,
ca pe ultimele ştiri,
cu gândul la ziua
în care ne vom revedea,
privindu-ne
unul în ochii celuilalt
purtătorii
de întuneric în vene,
cu un noian
de nopţi albe pe umeri.