folia se lipi de geam cu o strângere de inimă.
până atunci soarele intra în cameră sprijinindu-și picioarele obosite de pervaz
acum desenul de pe autocolantă îl stingherea
privi descumpănit figurinele ciudate
vitraliul părea o carte de tarot
femeia se ascunse în spate improvizând un paravan
dintr-un evantai uriaș
apoi se așeză pe canapeaua fără gânduri
o prezență ciudată
sau poate doar mirosul puternic de alge cu care afumase din încăpere
îi lăsa această impresie
iarba de mare ardea mocnit a tămâie
voia să dărâme peretele dinspre nord să lase doar o arcadă
se râzgândise de atâtea ori încât nimeni nu mai voia să vină
să înceapă lucrarea
desfăcu ziua fără grabă
era un colet de care voia să se bucure în liniște
avea bucuriile ei monosilabice, de buzunar
își ghemui picioarele răsfoind un magazin istoric
conchistadori civilizând candoarea fără praf de pușcă a aztecilor
în mijlocul lor, montezuma cu brațele răstignite de ziduri
i se făcu frig și plânse
pentru bogățiile din ea jefuite de alți spanioli
într-un târziu, odaia se împărți în două
o jumătate firimituri pentru păsări
o altă devenind pirogă pornind spre înlarguri
Comentarii
bobadil -
Da, iata un poem ! Nu doar ca de aceasta data katyei ii iese si scenariul si regia (pentru ca scrierile ei sunt cat se poate de vizuale si uneori chiar cinematografice, desigur vorbesc aici de un cinematograf al mitului, alegeti voi ce va place mai mult din genul acesta pentru citate) dar ceea ce face ca acest poem sa straluceasca in ochii mei este ancorarea lui atat de naturala intr-o mitologie pe care chiar reuseste sa o reinventeze, fara a cadea in pacatul zadarniciei. Sigur, am citit multe texte valoroase purtand semnatura katyei kelaro (ii doresc perseverenta si va ajunge cu siguranta un nume) dar acest text mi se potriveste parca mai mult decat altele. Imi ingaduie sa privesc si sa respir mai liber, nu ma sufoca, nu ma copleseste... mai ia de mana si ma duce pana acolo de unde vad lucrurile limpezi. Multumesc pentru lectura si... penita mea de apreciere, desigur! Andu