Deseori mă năpustesc pe străzi
studiez toate clădirile
şi le pun la locul lor,
construiesc o nouă ordine
după alte criterii de adevăr.
Sunt un îndrăgostit
care se autodepăşeşte şi scrie
aşa, ca un culegător de date şi fapte reale
le dă drumul să se expună
cum face un istoric scrupulos
ce desfăşoară evenimentele în curgere
ca şi zilele vieţii sale.

Şi e un efort descumpănit.

Îmi irită ochii şi gândurile
pe care le neglijez de o vreme,
aproape mă stăpânesc întâmplările,
îmi pipăie pielea şi se retrag.
Cu mâinile îmbraţişez gesturi prin aer,
vorbesc cu clipele trecute
ca şi cum aş vorbi cu mama.

Noaptea n-am niciun sfetnic,
iar faptul că unele lucruri
par fără determinare
mă stârnesc şi mă umplu de draci.

Ştiu că timpul e aşa ca o umbră,
te urmăreşte până se contopeşte cu tine
într-un punct fix la amiază,
dar dacă reconstitui din ziduri viaţa,
lăsaţi-mă să vă arăt cum a fost
şi cum este în ochii şi mintea
celor muşcaţi de mistificările prezentului!