ai să pleci cu altul după cum îți cere programul pe care îl afișezi pe perete cu dexteritatea unei batălii deja câștigate. știi ce șosete vei purta la aeroport și ce cercei vei atârna de urechi între Athena si Carthago. Democrația gândurilor asta e buba zici, și decretezi o stare de asediu în baie. Te dezbraci fără chef și dai drumul la dușul fierbinte. Apa curge șuroaie luând forma unui fluviu de dorințe amânate. lași telefonul să sune, e el, merită o ignoranță de zile mari. îti ciupești sânii, sunt acolo pregătiți de drum. în stânga ai pus paharul cu rom, păstrat pentru zile mari de luptă cu egoul tau perforat. Nu mai ai încredere în amici, colegi, rudele bizare care vor să te vadă fară vlagă, dezrădăcinată de orice trăire sau sunet. Iți speli părul cu mișcări mecanice de robot de tip casnic , demodat. Iți lustruiești frenetic cizmele ca să te vezi mai bine. Sună cineva la ușă dar nu deschizi nimănui, nu mai vrei să vezi turma de capre dând năvală în baia ta de marmură neagră, behăind a ecou într-o vale plină cu oglinzi în care nu e nimeni...
painting: PAULA REGO
Comentarii
Virgil -
nu inteleg de ce este in "cutia de nisip". care e experimentul aici? textul e interesant si vad ca ai o inclinatie spre a scrie din perspectiva unei femei, chiar daca ar fi interesant de vazut daca femeile s-ar regasi in asa ceva. poate ca ideea cu ceara de urechi nu e neparat cea mai buna solutie dar cizmele trebuiesc neaparat facute, fara indoiala
nepotul lui rameau -
Virgil mi-e greu sa gasesc o nisa potrivita. Acum vreo doi ani am publicat Manifestul NuNu care chema la o revitalizare a scrisului. Doream sa polarizez texte hedoniste care nu sunt nici poezie, nici proza, ci un melanj vizual, mai mult scenarii ale unor trairi in virtual. Mi-era clar ca literatura digitala se departeaza din ce in ce mai mult de textul scris, cel clasic, scolastic. Din pacate miscarea NuNu s-a dizolvat repede in luptele orgolioase de pe Agonia. Regret lipsa unei stari mentale care sa detaseze realul de expresie ( cum era Dada de exemplu, acum 90 de ani) In schimb suntem inundati de junk si e din ce in ce mai greu sa definim o directie, totul e posibil . Personal am incetat sa mai citesc. Imi menajez ochii.
vladimir -
Textul "impune" inca de la inceput lectorului o anumita modalitate de abordare... cred ca aici se afla experimentul, la nivelul obisnuintelor noastre de a percepe, a caii considerate potrivite de catre lumea normalitatii... tensiunea acumulata si aparenta lipsa de sens, un anume soi de disconfort difuz te indeamna sa schimbi paradigma, pana la urma sa accepti ca exista ceva dincolo de oglinda ca de fapt privitorul isi cunoaste adevarata conditie - aceea de privit. "șuroaie"... aici cred ca e vorba de "șiroaie" "Iți faci cizmele cu ceară din urechi ca să auzi mai bine"... de fragmentul acesta, desi are tocmai rolul de a imbogati in sensuri si raportari textul, cred ca te-ai putea dispensa.
Călin Sămărghiţan -
O "revitalizare a scrisului", da, e necesară, iar depărtarea de care vorbește Adrian e tot mai pregnantă. E interesant cum o numește el (și îmi place): "literatură digitală", care într-adevăr se distanțează tot mai mult de "textul scris". Nu am citit manifestu Nunu, dar probabil am să-l caut. Mi se pare că tot pe aici bine zicea cineva, dacă nu tot Adrian Grauenfels, de caracteristicile "literaturii digitale" (nu era numită așa, dar, iată, am preluat deja termenul), în care releva perfect adevărat scăderile acesteia față de "cealaltă". Nu detaliez. Apoi, nu prea reușesc să-mi formez ideea despre "starea mentală care să detașeze realul de expresie", iar aceasta, probabil datorită faptului că pentru unii dintre noi însuși acest "real" e foarte greu de definit, de sesizat, de prins în concept. Realul, pentru unii, se sustrage oricărei definiții, iar până la urmă tot metafora (în sensul de "o realitate despre o altă realitate") îl exprimă cel mai bine. Atâta doar, că aici, pe tărâmul metaforei, funcționează și regula complementară: orice dezvăluire e acompaniată de o altă reînvăluire în mister, și atunci unde ajungem?, și cum mai definim o "direcție"? Bon!, mă reîntorc la textul de mai sus, lăsând, eventual, dezbaterea pe umerii unei alte secțiuni ("interactiv"?). Am să-ncerc să privesc textul prin prisma a ceea ce spunea Adrian mai sus (asta nu înseamnă că am să și reușesc). Așadar: autorul reușește prin text să inducă în cititor "starea mentală" de receptare a textului. Expresia e clară, ironică, ușor revendicatoare, superioară subiectului avut în vedere, dar dilema mea, enunțată mai sus, persistă: nu știu în ce măsură acest text se distanțează sau nu de "real". Eu cred că nu se distanțează (cum făcea dada-ul) și probabil de aceea Adrian îi spune Nunu. Nu știu. Dar e clar o trăire virtuală, eu spun chiar imposibilă. Dar atunci cum mai e real? Apoi, pasajul cu "ceara din urechi", dizgrațios, ce-i drept, și contestat de antecomentatori, este însă atât de evident distonant cu restul textului, încât e imposibil ca autorul să nu fi urmărit ceva anume prin aceasta. Iar nu știu. Probabil face parte din linia estetică pe care autorul dorește să o aducă. În plus, acest pasaj este singurul care leagă textul de imagine. Respectiva femeie (?) nici nu face duș, nici nu-și spală părul, nici nu se plimbă prin aeroport. E într-un singur picior iar în cizmă e băgată o mână. Și ajung în sfârșit la oglinzi, care dau și titlul textlui. Rostul oglinzii e ca cineva să fie acolo, în ea, să se reflecte. Ori în oglinzile lui Adrian nu e nimeni. Golire de sens? Absența expresiei? Părăsire a realului? Ieșire din real și intrare într-un posibil? Prea multe întrebări deja, probabil doar autorul ne poate scoate la liman. Încă o semnalare: apreciez textul întrucât aduce cu totul altceva decât poezia goală de sens, ultracomestibilă, plicticos cotidiană douămiistă. Sper că nu v-am încurcat prea tare, dar am încercat să-mi lămuresc niște lucruri, pentru că aici se întâmplă ceva.
nepotul lui rameau -
Am schimbat ceara, era ceva strain acolo, aveti dreptate. Textul asta s-a nascut de la o discutie intamplatoare cu o femeie care pleaca la un iubit din alta tara. Desigur e plina de nelinisti , e sacaita de rude si amici care dezaproba aceasta aventura. Isi doreste sa fie singura, sa ia decizii corecte, instinctive, dar aici e momentul in care intervine Rameau sugerandu-i fața exacta a realului in care tot singuri suntem indiferent de cate imagini ne intorc oglinzile, cizmele lustruite ..
Aranca -
este interesanta aceasta alaturare intre pictura Paulei Rego si textul tau, cu cit par sa se completeze cumva; in sensul ca de data aceasta, nu reproducerea urmeaza textul ci invers, apropiindu-de de stilul narativ al lucrarilor Paulei Rego. subliniez aceasta fraza indeosebi "Democrația gândurilor asta e buba zici, și decretezi o stare de asediu în baie" si cred ca simpatizez personajul cu care pe alocuri, parca ma identific. despre Paula Rego, artista contemporana, portugheza de origine, se pot gasi detalii despre cariera ei artistica si despre sansa ce s-a numit pentru ea "fundatia Gulbekian" pe orice motor de cautare.