doamne
mă gîndesc la tine
ca la tata după ce a murit
aveţi uneori acelaşi fel
de a mă lăsa singur aproape fericit
şi nici nu ştiu dacă să mă bucur
sau să mă întristez
în schimb privesc şi accept
acest prînz prin care trec
iar viaţa ca un ceaun cu fundul înegrit
şi coaja de mămăligă
galbenă mierurie
întărită ca o ambră
duminica torni peste ea lapte
şi se mai înmoaie
doar atît cît să fie
starea aceea rituală de bine
dar în rest acelaşi mălai
acelaşi foc banal
şi acelaşi făcăleţ
cu care faci totul să se învîrtă
perfect şi independent
de mine