îmbrăţişaţi semănăm cu un androgin
când pleci vânez semnele îmbătrânirii
rândurile devin riduri
încerc să mă dezic de viitor
îmi cos degrabă hainele direct pe corp să pot încăpea
mi-e ruşine nu pentru goliciunea corpului
ci pentru cuvintele trezite din somn

ai lăsat palmele în ciment ca o promisiune inutilă
a întoarcerii
fotografiile au extras aproape tot din tine
tăcerea devine sărut

noaptea este o seringă în care stă ascuns veninul incolor al zilei
ieşim la plimbare printre gunoaie
visele nu pot fi reciclate
se dezintegrează greu
sunt radioactive
se înjumătăţesc numai între două vieţi
culorile sunt doar muniţie de paintball

rătăcim pe caroiajul străzilor
e un joc de şah care începe doar cu noi
din ochii noştri încep turnurile care pâlpâie
şi nebunii de la intersecţii
caii-putere nechează pe roşu prinşi în zăbalele întunericului

paradisul s-a mutat în mall
3D-ul a început
te ţin strâns
şi mă gândesc dacă nu cumva suntem
un lapsus al lui dumnezeu