afară plouă mărunt este un sfârşit
în rochie transparentă stau
mă sprijin
alunec
noroi pe tălpi şi miros de melci în păr
sunt fata cu cotoare roase
în esenţă de cafea râncezită de respiraţii

sunt lumina care umblă ziua în amiază mare

este dificil să te rătăceşti
într-o lume care nu ştie încotro
să păşească
crezi că eşti special dacă nu-ţi mai găseşti cheile
crezi că eşti diferit dacă priveşti singurătatea şi plângi
dar bogăţia a ceea ce nu este
se vede în diferenţele pe care
alţii le sfarmă într-o noapte târzie