I
niciodată nu va mai fi un cer ca acesta, din bronz.
din nou iarnă și noi
din nou
în camera de drogare.
II
ai încetat să mai urmărești pastilele
le vezi rostogolindu-se ca pe bobițe de rouă.
cu ele ne-am hrănit/.
ceasurile după-amiezilor când lumina care intră pe fereastră este
prinsă de milioanele de particule de praf.
ca într-o plasă de oțel.
uneori se poate vedea în ea în trecut/
alteori vezi viitorul. doi oameni bătrâni în scaune cu rotile
așezați la o măsuță de table/ două paturi
cu pături maro și dungi ca pielea unor zebre ucise.
te apropii și
nu vezi poezie în ochii lor. asta te sperie. îți spui.
acești oameni nu există/
sunt doar proiecții
pe care drogurile ni le- au indus.
III
în camera de drogare e tot timpul iarnă,
zăpada nu încetează să cadă.
uneori,
în loc de fulgi, înghițim pastilele.
pastilele durerii, ale suferinței apoi ale frumuseții /
dro gur ile vin de că rii
și la sfârșit / acea pastilă a fericirii. după ea, urmează moartea
e atât de bine să mori fericit.
IV
dar în noi rămâne tot timpul același frig /
ne conservă
ca pe niște alimente într-o pungă
cu gheață.
și doar când ieșim afară,
vedem cât de mult soare/ cât de
întinse sunt câmpurile de rapiță, pline de flori.
pășim ușor printre ele, cu teamă / parcă plutim
mângâiem vârfurile frunzelor
ca de lance / până sângerăm.
Comentarii
În mare mi-a plăcut. O idee
Maria - Doina -
În mare mi-a plăcut. O idee bine condusă și o stare bine conturată.
Totuși, îmi dă senzația unei postări grăbite, fără ultimele retușuri.
Spre exemplu, aș elimina ce e în paranteză:
„niciodată nu va mai fi un cer (ca acesta) din bronz.”
„așezați la o măsuță de table/ (din dotarea incintei)”
„te apropii și (dacă te uiți bine)
nu vezi poezie în ochii lor. (și) asta te sperie. îți spui.
acești oameni nu există/ (sunt doar în imaginația ta)
sunt doar proiecții”
„în camera de drogare (în care) e tot timpul iarnă,
(unde) zăpada nu încetează să cadă”
„vedem cât de mult soare/ (cât de multă lumină) / cât de
întinse sunt câmpurile de rapiță (și alte flori
salbatice)”
Ai tendința de a explica prea mult, de a folosi atributivele și nu mai lași loc sugestiei.
Mi-au plăcut imaginile din versurile:
„lumina care intră pe fereastră este
prinsă de milioanele de particule de praf.
ca într-o plasă de oțel.”
„cu pături maro și dungi ca pielea unor zebre ucise.”
De asemenea, mi-a plăcut finalul (ideea).
Mariana, trebuie sa recunosc
aquamarine -
Mariana, trebuie sa recunosc ca ai dreptate. Nu am avut incredere in textul asta, suficient de mult ca sa il "poetizez" cat mai bine. la mine toate vin, asa, mai in proza. multumesc, am sa dau curs observatiilor tale.