Spre deosebire de alte matrici care depozitează informaţia, arta nu transmite ceva. Se vorbeşte desigur despre limbaj artistic şi crearea de simboluri de natură artistică. Faptul că arta are un caracter simbolic este evident. Însă ceea ce ea criptează ca atare în mesajul artistic nu capătă semnificaţie prin corespondenţă la nivelul receptorului. Arta nu vehiculează conţinut, ci formă. Ea îşi propune să delimiteze o arie existenţială în care publicul trăieşte, percepe, contribuie la naşterea informaţiei artistice drept corespondenţă între semnificant şi semnificat, în funcţie de caracteristici psihosociale tranzitorii, individuale sau de grup şi de necesitatea de evoluţie intrinsecă oricărui spaţiu sociocultural. Orice cultură trăieşte prin transpunerea trecutului în prezent, formele sale alcătuiesc ziduri îngropate de-a lungul veacurilor, de la cele străvechi până la contemporaneitate, ca o cetate a gândirii în care nimic nu se pierde şi totul se reciclează.

Am spus că arta nu transmite, voi încerca să exemplific. O foaie de hârtie pe care e desenată o problemă de geometrie, împreună cu rezolvarea sau demonstraţia adiacentă, este un mesaj cu pretenţii de universalitate, care transmite mai mult decât un mesaj artistic. Matematicianul oferă celui care percepe mesajul, (cu condiţia cunoaşterii unor simboluri logice particulare), o formă care circumscrie o anumită structură cognitivă, respectiv o anumită ordine de stimulare şi funcţionare sinergică a creierului receptorului. Posibil ca mecanismele intime neuropsihice de procesare a informaţiei să nu aibă absolut aceeaşi organizare morfofuncţională pentru toţi oamenii. Dar ceea ce este cert e că acel mesaj matematic se oglindeşte ca atare în universul receptorului, creează o punte prin care aceeaşi informaţie este criptată şi transmisă. Poate din această cauză unii gânditori apropie limbajul matematic de acela muzical, prin faptul că ele au drept numitor comun vibraţia simultană a transmisiei şi recepţiei, în mod analog.

Dacă vom lua prin antiteză ca exemplu un poem, atunci lucrurile devin mai clare. Poetul american Archibald MacLeish enunţă: „ A poem should not mean but be.” Adică un poem nu trebuie să semnifice ceva, să definească sau să explice, el trebuie să existe, să fiinţeze, să trăiască. Şi viaţa poemului şi viaţa oricărui produs artistic în general există şi se perpetuează prin forma sa. Iar forma suferă în timp un proces de translaţie în evoluţia culturală a societăţii. Mai simplu spus: arta în general, nu doar arta abstractă, abstractizează în sens psihologic, această operaţie a gândirii stă la baza creaţiei artistice. Artistul face abstracţie de, elimină surplusul, creează simbolul prin transpunerea unui anumit conţinut afectiv-motivaţional şi de gândire. Artistul simplifică pentru a detaila într-o altă dimensiune. De aceea unor poeţi precum Prévert li se impută calitatea de a scrie prea explicit, de a trasmite prea evident, prea clar mesajul cu nuanţe populiste în dauna formei artistice. Cu acuzaţiile aduse lui Prévert nu sunt de acord, eu cred că poezia lui e vie şi trăieşte pe diverse planuri de conştiinţă sau niveluri diferite de cunoaştere ale cititorilor, aşa cum reuşeşte orice poezie adevărată.

Prin contrast cu arta, filozofia, în măsura în care foloseşte limbajul logicii de orice fel, îşi propune o transmitere reală a unui mesaj, dar într-o manieră holistică, ceea ce este doar o ipoteză de cunoaştere în esenţă, fiindcă e dificil de imaginat că un emiţător al mesajului poate să mute întreg universul dintr-un creier în altul. Filozofia rămâne deschisă şi incompletă la nivel de semnificaţie, mesajul se prelungeşte indefinit prin argumentări ulterioare, ca o transmisie din aproape în aproape. Consider că limbajul logicii, oricare ar fi formele sau simbolurile pe care le foloseşte, este ca un fel de alfabet. Simbolurile logicii concentrează întreaga realitate, cele artistice doar o schiţează. A spune „logică abstractă” este un oximoron fiindcă logica, spre deosebire de artă, realizează corespondenţe directe şi nu face abstracţie ad litteram de nimic. Abstractizarea în logică este un gen comprehensiv de abstractizare. Iar a spune „logică simbolică” e un pleonasm. La fel şi mesajul filozofic bazat pe logică. Filozofia transmite, spre deosebire de artă care oferă doar forma unui mesaj oarecare.