într-o lume perfectă
nu ne-am fi întâlnit niciodată
i-am zis într-o zi
contemplând cerul văduv de stele

era o femeie frumoasă
își dilua singurătatea cu visuri
se obișnuise chiar să privească absentă
cum el i se dezlipea dimineața de piele
ca un nomad în căutarea altui vânat

șoldurile ei miroseau încă a vin
pe jumătate învelită în așternut
îmi spunea zâmbind că iubirea
nu-i decât un alt fel de așteptare a morții
se hrănea cu numele meu rostindu-l
ca o femeie îndrăgostită