mistral de novembre

imaginea utilizatorului Ela

e nefiresc simțul acestei lumi imperfecte
fiecare își poartă moartea la vedere
moartea ce umblă trufașă prin lanul de oameni

logodită cu nefiindul îmi duc și eu palmele în cruce
să pot crea o distanță îndeajuns de vizibilă
între marea vie și marea nevie din lumen

un păun cu ochii închiși este impresia asta de viață
rotind transparent sfârșiturile
spre alt pământ

și atunci
de ce mai bate mistralul?

---

daniela luca
editor agonia.ro

Comentarii

draga ela, stiu (sau banui) ca esti o persoana mai sensibila. asa ca am sa depun un extra efort sa nu te simti ofensata. este evident ca pe hermeneia.com nu exista nici o regula cu privire la cum trebuie sa te semnezi sau daca trebuie sa te semnezi sub texte. am considerat chestia asta o problema minora si in general sint omul care nu incrimineaza pe nimeni "by default". trebuie insa sa te rog sa scoti precizarea de sub textul tau cum ca esti editor in alta parte. noi nu incurajam publicitatea acestui site la noi in comunitate. in plus as dori sa iti spun ca la un moment dat am mentionat numele unui site de-al meu pe poezie dot ro si mi-a fost cenzurat de herinean. asa ca, in numele reciprocitatii te rog sa procedezi in consecinta. as putea spune mai multe dar nu vreau eu sa fiu acuzat ca dezgrop securea razboiului. dau sansa unei solutii tacite si elegante. in cazul in care mesajul meu va fi perceput altfel, stii tu povestea cu mircea si baiazid. oricum la noi in comunitate esti bine primita dar incearca sa nu porti tresele unei uniforme care noua nu ne face placere. aici esti doar un simpu membru. si atit. multumesc, virgil titarenco director hermeneia

Mulțumesc pt precizare, Virgil. Nu știu de ce de zile în șir lui Dan Mihuț, chiar și pe prima pagină fiind, i-a fost acceptat. Dar nu asta contează. Seara bună. Am înțeles.

Nu stiu ce ai vrut sa spui prin "am inteles". si lui i s-a atras atentia la inceput mai voalat. i-am atras si lui atentia acum. noi nu ne razbunam pe textele oamenilor si nici pe textele tale. incercam sa credem ca oamenii pot intelege cu cuvinte putine si incercam pe cit se poate sa disociem disciplina pe site de literatura. te asigur ca herinean nu ar fi procedat asa. bunuiesc ca "ai inteles" si asta.

Nu am știut că i s-a atras atenția, Virgil. Am spus simplu "am înțeles". Simplu și crede-mă că ce ai scris mai jos apropo de sensibilitatea bănuită etc. e cam exagerat. Dar e firesc să fie așa când nu cunoști realmente omul. Șterg, fără probleme.