e suficient sa crăpi ușa încet
și toate zoaiele vor năpădi
salonul înalt îmbrăcat în mătase
cu mobilă stil și tablouri celebre
pendula ding dong ding la marele fix
atât de aspru puternic ridat învolburat
digestia simfonică a țipătului ei ascuțit
ca rupt din burta unui violoncel elite
molidul vechi și paltin ușor creț
deversările strânse cu mopul
de pe carena parchetului lucios
un lustru de lac și ceară încinsă
pe deget pe buze pe creier
și la încheietura mâinii o încercare arsă
să nu fie prea cald prea rece prea subțire
acest lapte pentru copilul din tine
citeam printre covoare amprente fine urme
de tălpi celebre tocul înalt copita grea
călcâi ușor bocanc și palmele deschise
o palmă peste palmă cu degete lungi
rămas era un strat de piele pe parchet
cu liniile toate destine încriptate
între coloana albă și masuța de ceai
te-am rugat să nu deschizi ai deschis
poștașul și-a imbrăcat costumul pe dos
focul tresare în căminul de piatră
se schimbă vremea te vor durea oasele
din lada aceea ascunsă în beci
a fost suficientă o fantă o crăpătură doar
prin care potopul de mâl
să inunde șoaptele noastre să stingă
tăciunii să umple sertare să spargă oglinda
să invadeze flacăra acestei lumânări
aprinse astă-seară la cină în mijlocul mesei
un zgomot
un clinchet
o furculiță lovită de un pahar neatins
plin pân’n buză cu vin și cu plec
telegrama alături metronomul pe tavă
cuțitul curat alpaca lustruită
picioarele noastre băltind în mocirlă
urcă pe scaun e mai sus de genunchi
și încă mai sus pan’ la gât peste cap
ai deschis e poștașul cu haina pe dos
se umple totul de fiere și zoaie inoată
respiră ridică-te cât poți spre tavan ieși pe horn
se schimbă vremea domnule vă spun
și dumneavoastră doamna de-acolo sarut mâna
aveți grijă la oase semnați e telegramă
salonul titanic și doar patru cuvinte
ai grijă cu ioana stop