Casa cu vedere spre moarte

imaginea utilizatorului bakemono_ella

bărbatul acela cu ochii negri
obișnuia să-și lase bicicleta
rezemată de gardul cimitirului
își facea cruce cu gesturi largi
chema din taina nopții liliecii

pășea încet printre cei morți
ascunzându-și chipul de lună
pe drumul către cireș ocolea
crucea aceea albă neobișnuit de rece
de care mă feream în copilărie
crezând că-i o mamă vitregă

poate i se făcea poftă de cireșe
viața scuipându-i sâmburii dragi în adânc
uneori se oprea își acoperea fața
cu mâinile frământa pământul murmura
cuvinte într-o limbă necunoscută

bărbatul acela cu ochii negri
de la o vreme nu a mai venit poate
că am crescut și mi s-a făcut frică
de moarte uneori privesc peste gard
îmi țin dorințele la piept aștept
să aud un scârțâit de bicicletă

Comentarii

O poezie ce merita toata atentia cititorului, un univers imbinand arta lui Poe si a lui Bacovia sub condeiul unei tinere ce asteapta sa mai auda acel scartait de bicicleta. Pasim noctambuli prin visele copilariei, noi cei care am refuzat sa uitam.Am crescut si poate ni s-a facut frica de moarte, locul intalnirilor tainice. Textul se evidentiaza singur, eu nu fac decat sa-l insemnez.

cu precizarea sa-ti corectezi titlul, bineinteles.

acesta era titlul initial? mie imi place... poezia are patina tristetii, dezolarii...viata insasi e o trecere ca un scirtait de bicicleta, daca nu este ca o prada (dar asta a spus-o altcineva, stii tu), sau noi sintem prada ei, ne devora pina la ultima suflare... evita "crucea aceea"... eventual chiar "bărbatul acela" ; poate ar merge "acel barbat"...

ionut, multumesc pt gestul tau frumos. acum astept sa vad nishte ochi albastri care sa mearga pe bicicleta, si pana atunci, imi tin dorintele la piept.... aranca, asa e, stim noi cum vine ..prada, dar oricand prada poate deveni pradator....

o creație emoționantă. inspirată și inspirată din realitatea trăirilor autoarei. felicitări pentru transmiterea stărilor ce le trăiești. ca și cel ce a scris înaintea mea, observ că titlu ar trebui să fie potrivit acestui mișcător text.