îți spun adevărul

uterul e o sală de judecată în care pașii răsună pe marmoră ca un refren de beție semnul că tatăl sărbătorește cu limba împleticită în urma lui mama scuipă în palmă aranjează părul copilului el adoarme înainte ca povestea să se sfîrșească adoarme strîngînd în brațe un vaporaș cu cheița întoarsă pînă cînd motorașul plesnea ca o venă pe frunte

apoi tatăl își strînge bruma de lucruri își trece mîna prin părul copilului în urma lui aroma de tată un fel de mere uscate amestecate cu foi de tutun o ușă trîntită cuvintele se preling pe gresie ca vinul scurgîndu-se pe bărbia țepoasă

cînd nu avea mîinile înghețate copilul se visa alpinist la poalele oricărui pisc unde vedea o cruce lăsa bornă un gînd își spunea o să-mi iau șosete uscate și-o să urc să țin de urît celui ce a pornit înaintea mea

restul timpul și-l umplea cu lucruri mărunte spărgea oglinzi ceasuri nu voia să știe cum arată nici cît timp mai are strîngea cutii de chibrituri din care făcea o casă cu două camere își închipuia că șlefuiește mobilă pune gresie că face lucruri pe care bărbații le fac de obicei

îți spun toate acestea să înțelegi

unii se nasc însemnați alții doar cu poftă de viață pentru toți același vis niciodată lumina nu e mai bogată ca întunericul

cît e ziua de lungă mă uit la desene animate trec mîna prin păr îmi pipăi bărbia da chipul meu de copil e neschimbat poate visul se va deschide și cineva mai milos mă va arunca înapoi în sala de judecată să aflu cum se sfîrșește povestea

pînă atunci

ies pe stradă mă învîrt în jurul femeilor femeile se învîrt în jurul bărbaților bărbații se învîrt în jurul pămîntului pămîntul în jurul soarelui soarele se învîrte în jurul lui dumnezeu iar dumnezeu se învîrte în jurul singurătății sale