djamal, te scrii frumos intr-o limba straina tie, uneori mai frumos ca cei nascuti in ea, te citesc desi nu am timp destul sa-ti las semne, versurile tale creaza imagini cautatoare de timp etern, trimit la o filozofie a cautarii undeva deasupra limitelor... un nou inceput te ridica mereu desupra ultimei singuratati, in care vai, zbuciunul e acelasi... nu te cunosc destul, e adevarat, dar din cat te citesc mi-e deajuns ca sa afirm, ca nu ai nevoie sa „imprumuti” nimic de la nimeni, sunt sigura ca aceste cuvinte nu sunt decat o coincidenta, nimeni de altfel nu detine monopolul cuvintelor, ne repetam mereu in functie doar de categoria de ... tristete care ne macina. apropo cunosc incidentul cu poemul „imprumutat”... marina, eu sunt convinsa ca djamal nu se preteaza la acest fel de lucruri, dar te multe ori cuvintele ne joaca renghiuri, am patit-o si eu, stiu cat m-a durut insinuarea aceea... scuze ca nu am venit mai repede, nu am avut cateva zile conectare la internet.