Am descoperit-o într-o dimineață de vară
în câmp roua apleca firele ierbii petalele florilor
soarele începuse să încălzească
pe marginea cărării trifoiașul și troscotul
înfruntând pulberea îmi atingeau sandala
cu reci sărutări

deodată în iarba grasă mi s-a părut
că văd un desen ciudat parcă o mână
de copil pictase din culori ce se confundau
un straniu contur; am privit mai atent
apropiindu-mă; da, era acolo
și iarba crescuse,
poate un întreg cimitir scufundându-se lent

un aeroport ori așa ceva sau
pur și simplu căzuse din cer
iarba creștea, soarele începuse să încălzească,
poate dintele ascuțit al ruginii săpase adânc
albinele zumzăiau printre flori ignorând-o
un vuiet mă copleșea încet

ea cădea neștiută de nimeni ca o rană
care se vindecă
pe gingia pământului eu
trebuia să merg mai departe, s-o las
să putrezească până la ultima rotiță,
până la ultima falangă, până la ultimul dinte

n-am să mai trec niciodată pe-acolo
dar mă voi gândi: iarba crește
peste mormânt; bondarii, albinele, muștele zumzăie
iar noaptea pe cer
trec constelații îndepărtate care trimit
raze aproape moarte să adoarmă în iarbă.