pălăriile de pai
într-o verandă a lumii,
ea lasă la înmuiat petele de sânge ale unor răni vechi
își plătește cinstit dreptul la somn fără sedativ
fado esspresso, roșu de căpriana, clorofil sub pleoapă
barba albastră a viitorului o urmează pe stradă, în
cafenele, în singurătăți, pe email
o nouă cosette
purtându-și tăcerea ca o rochie cu lalele grele
pune comprese de poezie pe linoleumul murdar al clipei
tunzând luminile unui nerv aprins
își rescrie zilnic profilul psihologic
într-o grădină publică
trandafiri albi plini de sânge,
mama
sub soarele iberic al unui far
a transformat ochelarii de cal ai vieții
în pălării de pai
Poezie:
Comentarii
cami -
Văd aici o tendință de a eului liric de a repugna o față a existenței, trecutul "într-o verandă a lumii, ea lasă la înmuiat petele de sânge ale unor răni vechi", de care se detașează, văzând lucrurile" din afară", prin folosirea pronumelui la persoana a treia. Viitorul se conturează prin "barba albastră ce o urmează", " o nouă cosette" care "pune comprese de poezie pe linoleumul murdar al clipei". Îmi place mult ideea exprimată prin acest vers. Ne pansăm cu versuri existența, viața:)
Virgil -
exista metafore faine dar in mare e un text care nu se coaguleaza de nici un fel. ai capacitatea de a analiza dar nu vad prea multa abilitate la sinteza. parerea mea remarc "o nouă cosette purtându-și tăcerea ca o rochie cu lalele grele"