Vezi tu Iasomie ce văd eu, uite rîndunica, se scaldă în zăpadă, vine primăvara în decembrie Iasomie? Hai femeie, zic, hai afară să o vedem cum se coboară la vale, pe podul Grant. La noi acasă, primăvara venea întotdeauna de pe dealuri, aici dealul meu este podul Grant; valea Gilortului a mea este acum Ciurelul. Hai Iasomie pe vale, să stăm cu poala întinsă, poate ne cade în ea o pală de vînt!
Îmi iau seama, vorbesc singur, nici urmă de Iasomie prin casă; însă nu am păreri, o rîndunică se scaldă în zăpadă; dacă o prind!? am prins tot felul de păsărime la viața mea, gîngănii nu mai vorbesc – greieri, călugărițe, licurici, scarabei, în fine toată fojgăiala ierburilor și a văzduhului – dar uite, rîndunică și libelulă, nu. Dacă…
Sună telefonul; iar s-a dus rîndunica mea. Da! Alo, bă ăsta a lu’ Anica, mă puță, ttt uu tu esti mă vere? Îmi sfîrîie inima, după vorbă e Mitru de la Turburea... Bă, mă auzi, sînt Mitru, iote de ce te sun, vino acasă cît poți tu de repede. Îmi mai sfîrîie inima o dată, uite așa, parcă pe sub piele trec furnici - în sus, în jos, în sus, în jos. Sorin, Sorin al tău! Acum, furnicile au găsit o firimitură de pîine și se încaieră pe ea. Ce e cu Sorin, Mitrule? Ce să fie? e bine, da’ a damblagit, auz’ că aruncă unii de pe casă cu țîgle dupe el. Și zîc așa - broască prin costreie, Sorin pe resteie! Da’ nu ie niminea pe casă, nu vorbește neam, ne uitarăm și noi, chemarăm și pe popa Costică, nimic bă, nimic, auz’, nimic! Vino acasă că întrebă de tine.
Vorbesc un pic cu furnicile, furnicuță-uță la noi pe uliță prin țărînă-înă hai să-ți dau lumină și mălai cu susai! Nu mă îngînă nimeni, asta e bine. Nu mă ceartă nimeni, de ce să mă certe? Doar perdeaua de la fereastră se înfoaie un pic – și se umflă în peniță ca mîndruța în rochiță - cine cînta așa? Ori – cireșule frunză rară, frunză din poiană, sau – un hoț de vînător rupse trei fire de păr…Cine?... Lina și Mărin al ei, puneau duminica, la picap, placa Mariei Lătărețu. Se așezau la poartă, beau țuică și mîncau porumb copt pe jar, sub cazanul de aramă în care fierbeau prunele, mari cît oul de porumbel. Și-așa mă, chiuia Mărin, să-i mănînc gura de femeie, că frumos cîntă! Tomițoaicii îi tremura barba; și mîna în care ținea țoiul de țuică îi tremura. I se umezeau ochii – of Mărine, Mărine, să tai tu cireșul ăl pietros dn vie! Ce of Mărine, Mărine, iote a dracu cu cireșul tău cu tot și născătoarea cui te-a făcut, iar bei fă! striga ăsta la mumă-sa. Cît sînt io de Mărin Iordanca, te duc la nebuni, la Sofronie, să dai frunze la viermii de mătasă. Măi bine vez’ cum faci cu zburatul peste casă, noaptea. E! a dracu de hîrlă, cu a bătrînă cu tot.
Tomițoaica avea în păr șaptezeci de primăveri și în urmă cu cinci ani încă se mai urca în cireș. Își sufleca poalele și aduna cireșe în șorț. Ce ie fă și cu aia, i să văd toate oasăle goale, să uită copiii la ea! Luați mă mamă și mîncați, zicea asta, cireșe dulci mumă, să fie de sufletu’ lu’ Drie!
Alooo! Omule, tu mă asculți? Ei da, Mitru și furnicile. Între timp, furnicile sanitar au făcut un pic de curat în urma furnicilor soldat. Da Mitrule, da, vin sîmbătă. Bine mă, da’ nu uita, hai noroc!
Ies pe terasă. Cald, prea cald pentru decembrie. Dinspre lacul Ciurel, soarele se uită în urmă. Da, s-a dus rîndunica! A rămas în zăpadă doar locul de scaldă. Îmi vine poftă să amiros, da, să amiros; chiar întind gîtul un pic – hauuu, hauuu, fac. Hauuu, hauuu! Aici miroase a nimic, a forme de copaci, a ghiceală de copaci, a umbra lor, a umbră de vecini, a umbră! a umbra mea. Nici măcar flori de gheață pe fereastră nu sînt, să te prefaci: ia uite, aici e o turturică, dincolo sălcii, dincoace o libelulă pe papură, hașt faci cu mîna prin aer, hașt! și îți iese aburul pe gură; hașt - abur, hașt - abur și te trezești cum viața ta curge la vale pe geam; îți rămîne o picătură pe degetul arătător, ia viață, ce gust ai tu? ce gust să aibe? de viață.
De viață... Mă gîndesc un pic, bani de lemne i-am lăsat lui Sorin, de fapt i-am pus lui Mitru în mînă, ai tu grijă, ăsta îi bea, de ale gurii să mai fie ceva, atunci? În august, cînd a ieșit de la Dobrița, m-am înțeles cu el, gata mă, zicea, nu mai beau, mă apuc de treabă, repar și casa. Zău dacă te mint! Așa să faci Sorine, poate găsești și o fată mă. Mustăcea, de unde fată? De unde, de unde, te învăț eu? Mă socoteam, doamne, o fată bună îl trage după ea, hai omule să plivim prin grădină, hai omule pe deal, a dat lăstaru’ în vie, hai omule la poartă să ne vadă lumea cum ne ținem de mînă – uite lume cum ne ținem noi de mînă, nu vezi tu lume că avem deștele împletite, ne merge bine lumeee! Da bă, așa ie, zicea și Mitru, o femeie bă! îț’ ie săte, bei din gura ei, sorbi din ea bă nărodule, nu te rîde! Te ia cu călduri, te pui pe ea, te ia cu frig, o pui pe tine, te învelești cu ea, un cur de muiere, mucea! Îhî!se uita Sorin în gol, îhî. Ce dracu mă polomotiți atît la cap, am io viața mea, viață! nu floare de gheață topită de suflarea care vă iasă pe gură. Hai să scuipim în palmă și să tăiem scuipitul în două, unde să duce viața mă?

Aceasta e a doua îngereasă din suita de protocol a arhanghelului. Intrați domnule! spune, intrați. Arhanghelul mă întîmpină într-o ținută lejeră, pe trupu-i subțire – cămașă de in dată în două ape, poale largi, mîneci la fel, în picioare – sandale ușoare din petice de cer. O singură podoabă la încheietura mîinii drepte – amintirea lui despre lume, bătută în stil Lemuria, cercuri de apă cu intarsii de pămînt. Pe un jilț, aripile lui la odihnă – o pasăre fără trup!
Ah tinere domn, vă așteptam, ce mai faceți? O întrebare de politețe, arhanghelul știe ce fac tot timpul. Poate da, poate nu, mă citește el, avem și noi scăpările noastre. Dar despre asta mai tîrziu...haideți să ne așezăm. Așadar?! ce aud despre dumneata? în ultima vreme dai o atenție deosebită curții noastre și slujitorilor ei! Gustăm această silință și întorsătura cuvîntului vostru. Eu sînt înfiatul de îngeri, m-au luat de la mama mea bună pe un ciur de lumină - ei bine, consiliul nostru se gîndește serios la această mirare, să așteptăm o vreme însă. Se apleacă spre mine; cămașa de in se ridică de o palmă. Mai sus de gleznă, pe sub piele, îi văd clar vinele albăstrii. Ei da, am și niște monturi la degetele mari, noroc cu aceste sandale, sînt ușoare ca pana, cum spuneți voi. Se apleacă și mai mult. Știi, mai jos cu un cer se aud glasuri, care spun că prea ne tragem de șireturi cu oamenii. Chiar ieri am avut pe rol o chestiune delicată. Un înger grabnic din fire și amețit, a lovit în plin, pe trecerea de pietoni, colț cu strada Ceahlău, un om. Arhanghelul aproape îmi suflă în ureche: tînăra noastră generație, ce să mai vorbim!... mă rog, nu toți... uite, îngerul ăsta e în vorbe – ca să nu spun mai mult – cu o femeie de a voastră. Nemeșă, nu zic, ohoo...prea, prea! Arhanghelului îi licăresc ochii – sau mi se pare? Prea - prea, repetă el. Da domnule, a trebuit să trîmbițez, să trag niște sfori să-i dăm omului numele înapoi și asta fără să-l jumulim prea tare pe îngerul nostru. Deschide brațele larg - adică spune și dumneata, nu?
Mă uit în jur – o masă din cristal DomenoSauri, cu stratul gros de o șchioapă. Printre reflexiile verzui se văd trecînd vieți. Apoi scaune, scaune, scaune – multe scaune, sprijinite pe trei picioare. Mie îmi aduc aminte de stîlpii de la cap. Peretele din dreapta noastră se închipuie din firide în care sînt puse la păstrare uitările – prima uitare, a doua uitare…uitarea de azi! În stînga, fereastra mare prin care se văd cerurile cum se schimbă, lumile cum se împestrițează. Apoi, jocul de sunete, asemănător pietrelor de rummy, suspendat în aer. Și peste toate, lumina, ei, nu domnilor, nu lumina pe care o știți voi! lumina asta e altfel, poți să o apuci cu mîna, poți să te dai cu ea pe față, poți să o întinzi pe pîine dacă vrei. Cînd am venit cu mama prima oară aici, totul era la fel. De ce ai adus și copilul Ană, au ne-am înțeles noi la o asemenea lucrare? Lasă domnia voastră, zicea mama, să se învețe de mic cu drumurile.
Tresar. Hai să vedem și ziua dumitale de miercuri, îl aud pe arhanghel. Ei da, priviți-mă, sînt eu, un pic din față, un pic din profil, un pic mă trec!
Da, înțeleg, vindeți tutun, aveți un stand deja, îi spun clientului meu. Oh, oh – arhanghelul pune un stop cadru, secunda patrușdoi. De unde de neunde, scoate două trabucuri. Face cu ochiul – hai, ia! Ei, încerc să mă las. Hai, hai, ne prostim și noi. Aprindem, pufăim... puf, puf. Dacă nu ați fumat asemenea trabucuri, e timpul să o faceți.
Clientul meu e de fapt o... clientă. Doamnă, iată în această scenă virtuală concepția noastră privind reclama la produsele dv. În panelul perspectivă, vedem această scrumieră octogonală din sticlă. Vertical pe scrumieră, în axul central, un tub tot de sticlă, susținut din patru părți de un schelet metalic, argintiu. Încercăm să sugerăm o rampă de lansare. Intru cu frenezie în tot felul de detalii tehnice - da, avem cîteva surse de lumină, target spot, omni, area light, skylight... sigur, și umbre difuze. Tot ansamblul pe un diamond gradient, începînd cu verdele unei frunze de tutun și terminînd cu o nuanță de piele de mulatră. Plimb o target camera prin scenă și facem vizualizări din unghiuri diferite. Folosesc un canal alpha și arunc din două setări, cîteva flori de iarba dracului în tubul de sticlă...voila! Doamna pare buimăcită. Firește, dimensiunile panoului publicitar le alegeți dv., spun. Se pare că mi-am cîștigat pîinea pe ziua asta.
Arhanghelul e ușor îngîndurat. Mă prinde discret de mînă – știi, avem o versiune warez despre următoarele zile ale dumitale. Ce zici? Domnia sa e pus pe șotii. Mă pun în gardă, lăsați, aștept să-mi procur versiunea cu licență.

Joi, după amiază; stau cu ochii în monitor, finisez scena virtuală și mă pregătesc de o randare finală. Ascult radio Romantic online. În următoarele minute, dragi prieteni, ne vom întîlni cu Hot Chocolate, Dire Straits, Pink Floyd, The Cranberries, Bee Gees și surprizele nu se opresc aici pentru nostalgici. Sperăm că v-am trezit interesul! Acum vă prezentăm un scurt buletin meteo; în țară se înregistrează temperaturi nefiresc de ridicate pentru această perioadă a anului, Timișoara și Cluj - optsprezece grade, Iași - cinsprezece, Craiova – douăzeci de grade. În capitală vreme însorită și o temperatură de nouăsprezece grade celsius. Totuși, meteorologii avertizează că în următoarele zile, vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele regiuni. Tam – tam romantic, Romantic FM. Să-i ascultăm în continuare pe cei de la Bee Gees cu două piese de referință, Stayin’ Alive și Massachusets.
Stayin’ alive… stayin’ alive, mă simt în vînă. Scena mea se randează, frame după frame. Mă încearcă un fel de bucurie tristă, știi! ca atunci cînd te întîlnești cu unul, după mulți ani. Adică, de ce nu ne-am văzut noi atîta vreme? Ha? Las’ că e bine și acum. Ce trece timpul! Parcă ieri, Mărin Iordanca, asculta radio Craiova, la difuzorul agățat în perete, sub o perniță din pluș în care ținea înfipte acele de cusut... La cinzeci de kilometri nord de Saigon, forțele populare vietnameze au doborît două bombardiere americane. Îi dovedește bă, se bătea Iordanca cu palma peste genunche, îi dovedește, cît ie ei de americani!
O strig pe Iasomia. Hai Iasomie, arată-mi genunchii; îi ating cu buzele, unu – doi, unu – doi... Gelu, Barbu, Gică, Gina fac gimnastică spunînd, unu – doi, unu – doi, faceți toți la fel ca noi. De ce așa? Așa! să mă amintești cînd te așezi să te rogi. Petrec mîna mai sus, pe coapsa dreaptă a Iasomiei un peștișor dă din coadă. E peștișorul tău de aur? Nebunule! sînt însemnată, nu ți-am spus că era mama grea și a furat o scrumbie? A învelit-o într-o frunză de varză, să stea la răcoare, și frunza a ascuns-o în șorț. Vezi, de aia am venit eu pe lume cu semnul ăsta.
Sorin a dat ochii cu lumea într-o zi de august. Nu știu ce i-a venit lui tocmai atunci. La urma urmei era prea cald și oamenii cu scaun la cap erau deja la scuteală, la umbră. Mama țipa în odaie! Ce e fă? auzeai cîte o voce de prin grădini, de sub pomi. Ce să fie, naște Anica a lu’ Gheorghe.
La noi acasă începuse foiala, cîteva femei umblau ca turbate, bașca moașa de la dispensar. Eu eram pe deal, printre prunii Titicăi și încercam să-i găsesc un loc lui Toma Alimoș în literatura română. Cumpărasem de la librăria “Tudor Arghezi” din Tg-Cărbunești, o carte de analize literare și mă pregăteam pentru examenul de liceu.
Mă, a strigat unul, fugi mă acasă, a apucat-o pe mumă-ta chinurile facerii!
Mai încolo de poartă nu mă mișc; o aud pe mama... auuu, aoleu Lină, nu mai pot. La doi pași de mine – un coș mare din nuiele, plin cu frunze de tutun; au început să se pălească, doar inima lor se mai ține grasă și verde. Grasă și verde se ține! Pe aici toată lumea pune tutun, ies bani buni. Tîmp, mă uit la frunzele ălea – măcar azi am scăpat de înșirat pe sfoara de cînepă, îmi spun. Pieziș, văd o umbră prin via noastră. Se ține goală după tata. Ce te iei umbră de mine, îl aud, acum am alte treburi pe cap.
Aoleu Lină, aoleu Mărie, țipă mama! Mai puneți apă la fiert, strigă moașa! Cu tălpile goale, scormonesc în țărîna de la poartă. Tălpile mele sînt aripi de brabete, ba se afundă în colbul gros, ba se ridică un deșt de la pămînt. Vaietele de durere ale Anicăi sînt urmate de așa liniște mare, că aud cum plesnesc boabele de struguri pe viță. Și omizile pe frunza de păr le aud, foșg foșg foșg... Nu mă pricep la treburi muierești, și cu atît mai adîncă mirarea – cît îi trebuie unei femei ca să nască!
Americane, vino fuga mă! Americanu’ sînt eu, cea care mă strigă e Lina lu’ Mărin. Mă tu auz’, ce rămăsăși lemn? O să te bag în casă, da’ nu te uiț’ la mumă-ta nici mort. Trec pragul; aici miroase a nuci și a castane dezghiocate; a sîmburi săriți din fruct – tuf tuf! așa amiroase lumea prima oară, lume? Trag cu ochiul, încă sînt viu; pe pulpele Anicăi a înflorit mușcata roșie; și mai sus de atît, tot flori de mușcată, unele ofilite, altele abia îmbobocesc.
Ești băiat mare mă, fii atent cum facem!zice Lina. Ridici de capul patului dinspre tălpile lu’ mumă-ta, să pui io niste cărămizi. Așa fac. Hai, hai – țîne țîne țîne! Lina aruncă două cărămizi sub picioarele patului – pac pac. Gata. În timp ce ies pe ușă o aud pe moașă: acuș că o lăsarăm de la mijloc în jos, se oprește și hemoragia.
Acuș, acuș, vezi să nu; tot mai multe mușcate se îmbujorează în patul Anicăi. Pe la prînzul ăl mare vine și salvarea. Fleșurile de la girofar se lovesc de gardul de beton – pleașc...pleașc...pleașc. O aduc pe mama pe targă, și în mașină cu ea. Aduceți și copilul, zice un sanitar, pierdut tot. Ce e fă? Băiat fă, zdravăn, sănătos. Da’ ea nu scapă!
Pleacă și salvarea; la spitalul din Filiași, pleacă. În urma ei praf și sunetul sirenei...fiu fiu fiu – anica noastră se suie pe coastă în opinci de broască...în opinci de broască...oască...oască...oască...

Auuu! Chiar vrei să lași peștișorul meu fără solzi? La ce te gîndești omule, întreabă Iasomia. Mă gîndesc și eu Iasomie, uite, ce făceai tu cînd eu învățam pe ce și pe de? Învățam pe a și pe be, e bine? e bine; și cum era bucla lui be, Iasomie, era ca linia șoldului tău? desenai tu literele cum îți desenez eu sînul, numai dintr-o atingere? fii cuminte nebunule…ba nu, mai încearcă-mă. O încerc – vrei să-ți fac un copil? Rîde. Tot dintr-o atingere?
Ne jucăm, ne privim în oglindă, ne adulmecăm. Tu semeni cu mine! Ba nu, tu aduci cu mine. Ba nu – ba da, uite ai gura mea, ochii mei, fruntea mea. Ne jucăm și nu ne săturăm de jucat.

Mai mereu m-a scos cineva din joc…și pe coada lui scria, ieși afară dumneata… cine nu e gata, îl iau cu lopata…
Cînd mă jucam mai bine la poartă, mă chema mama – Americane, la masă!
De mă jucam număratul pe degete, mă mustra învățătorul Costică Popescu – unde sînt bețișoarele din lemn de salcîm?
Dacă mă joc de-a viața, mă scoate viața la tablă – ai temele pregătite Americane?
Acum, de mă joc cu Iasomia, primesc și vestea – iată versiunea cu licență a zilei mele de joi – Americane, a murit Sorin!! A murit în somn, mă. Bine Mitrule, bine... broască prin costreie Sorin pe resteie...