Oasele albite,uitate prin vreme
De un cal, pe-o sfoară de pădure,
Se-ncălzesc la soare, coastele trireme
S-au oprit şi nu mai pot să-njure .

Iarba se ridică cu gândaci în cârcă,
Fire lungi de verde cresc prin oase
Nimic din ce a fost nu aduce-a hârcă,
A pierit şi teama vreunei coase.

Muşchii verzi îmbracă trupul dându-i viaţă,
Ochii mari sunt plini de margarete.
Vântul , ştirb, prin valul cald de izmă creaţă
Nu adie doruri sau regrete.

Doar ridică iapa verde , în picioare
Ea mirată stă şi nu nechează...
O fi numai cal sau este numai floare?
Buzele ii freamată, e trează!

Şi-n galopul care-l are iar in sânge
Se intinde , mândră, spre câmpie.
A-nceput o noua viaţă de pursânge,
Altă viaţă, altă nebunie.