uneori alergă după mine pe drum
dorul de cireŞele coapte
în răcoarea pădurii
ca un câine de rasă al cărui stăpân
a plecat în călătorie
rătăceŞte pe străzi printre maidanezi
şi nu-şi găseşte locul
când ajunge în laţul hingherului
ochii îi sticlesc
resping cerul
lumina se-ntoarce
în locul din care a coborât

aŞa îmi îngroapă viaţa
fiercare gând de eliberare
la picioarele copacilor
aud carii cum rod lacome
sub coaja uscată

aŞtept o zi când amintirea ta
se va măcina în mii de bucăţi
noaptea va presăra pe răni
această făină