o, de mi-ai fi fost tu fratele și te-aș fi întâlnit pe lan prins de coada stelelor te-aș fi luat de mijloc te-aș fi sărutat îndelung. de mâini te-aș fi luat în casa mamei mele te-aș fi culcat în așternut alb. am fi dormit, inima mea ar fi vegheat ar fi tresăltat la pieptul tău cald, o, tu, suflet al meu drag și plăcut inimii mele muncite de 12 munci nesfârșite.








drag mi-ai fi fost și dulce ca un fagure plin ca strugurii îmbălsămați cu roua dimineților mi-aș fi umplut gura cu tine aș fi îmbrățișat pământul l-aș fi udat cu lacrimi, aș fi alergat pe spinarea ta după berbecul cel mare, îngere.








spuneți-mi, preaiubiții mei frați, unde să-mi pun mâna și cum să închid pleoapele morților. unde mi-e turma de care umăr mă paște? de-o parte de alta mă ling heruvimii îmi pregătesc coiful sulița mantia alba îmi strunesc mijlocul mi-l șterg de iarbă și-mi fac vânt din vârful acului.








vă jur, m-am trezit în praf alb și trupul meu nu era acolo. veniți să-l căutăm noaptea întreagă pe miriști, prin pânză, prin sus. vă jur, ne va găsi și va deschide gura înaintea mea va grăi: nu știați că în cele ale iubitei mele se cădea să fiu? în carnea ei de mia! în pântecul ei să aprind lumina?!








vă voi da pe mâna ei, căci ea e temută ca oastea nemuritorilor.