s-au dus acele vremuri când fericirea se-nfrupta
din miresmata noastră carne
când timpul îşi lua zilele-n spinare
şi fluiera în pustiu
iar noi rămâneam captivi în lagărul nopţii de pomină
iubindu-ne sub clar de lună
şi acordeon de atingeri

s-au dus acele vremuri
de creştinare în roua dimineţilor
când alergam desculţi prin iarbă
ce lungi atele avea timpul
încercând să ne ajungă din urmă
dumnezeu îşi lăsa minunile sale
să mai aştepte
şi ne privea cu gura căscată

s-au dus acele vremuri
când îmblânzeam minotaurul
prin labirintul de străzi al oraşului
până şi umbrele stăteau în genunchi
implorându-ne zborul

s-au dus acele vremuri
unde să plec acum
ochii mei sunt două lagune albastre
pline de sânge petrolifer
speranţa moare asfixiată
în aurul negru al versului

19 iulie 2011