dacă alţii se strecurau printre două fâşii de aer
copilul care nu învăţase fuga alerga
de parcă ar fi înotat faţă-n faţă cu zidul unui ocean
cu capul ca o minge de fier trăgând trupul inert
doar atât cât se întindeau rădăcinile bine priponite

când tatăl îl purta pe umeri copilul simţea prin nări
cum paşii omului spintecă văzduhul
cum trece vântul pe lângă urechi de parcă
mersul e un altfel de zbor permis numai celorlalţi
o muzică perfect dirijată

din toată inima el ar fi vrut să se joace
ca un copil normal
să uite că avusese aripi înainte să îi crească rădăcini
dar ceilalţi îl ocoleau fără să-l atingă cu palma
deşi toţi erau mai iuţi de picior când jucau leapşa

el rămânea sălbaticul învins fără luptă
acrobatul albastru în echilibru pe mingea lui
dintr-un alt paradis