azi lumina se lasă apăsat
peste cât înseamnă privirea mea
de la cerul pe gânduri
până sub călcâiele de trifoi
în fiecare amănunt eşti tu

giulgiu scăpat de pe creştet vântul
aproape smerit peste florile de cireş
din obrajii tăi se imprimă

timpul adoarme greu în braţe
ca un prunc nehrănit caută sânul
fără lapte oile de nori

noaptea e dificil de albă
o femeie palidă care se duce
ţinându-se de ziduri

cuvântul meu încercat
pe foaie abia curbându-se
după propriul model de viaţă
cu greutate îmi pare totul

numai dragostea mea
în stare de imponderabilitate