când te forţezi să-mi strecori în minte fantoma, mă uit în altă oglindă. surâsul acela ţi-a schimbat viaţa, ştii bine, un simplu zâmbet poate stârni dezastrul pe care-l aştepţi. mă gândesc la cercul în care existam numai eu, cercul care a pornit rătăcirea, cercul în care puteam să fiu eu, să plâng şi nimănui să nu-i pese. cercul blestemat în care aş fi vrut să încremenesc. oamenii erau păpuşi urâte, şi eu eram o jucărie. nu ştiu cărei identităţi îi aparţinea carnea mea, dar sângele mi-a rămas roşu. mi-au impus să mă uit la el, când mi-l scoteau din venă. surâsul ca o pădure, deasupra căreia vrei să păcătuieşti, lumina de care nu te mai bucuri, gândurile ce nu-ţi mai aparţin. noaptea. noaptea asta, care te rupe din somn, te aduce în faţa aceleiaşi foi. scrii, nu mi-e teamă de mine. am trecut prin cercul de foc. o clipă cât un iad. nu m-am oprit acolo. îţi duci ochii din nou la oglindă. nu te mai sperie cearcănele, orbitele crăpate, irişii mult prea largi, nu te sperie conturul roşu. îţi aduci aminte de meduză, prima meduză văzută vreodată. marea de la odessa. marea fără ţărm, fără nisipuri, doar o bucată rigidă de port. meduzele mici din apă nu le-ai atins.

idem

în timp ce te chinui să-mi introduci în creier fantasma, îmi privesc reflexia în altă mirază. zâmbetul acela te-a dus pe o altă linie a vieţii, nu ai cum să nu fi aflat, doar un surâs poate aduce catastrofa de mult prevăzută. cântăresc coroana în care eram singură, coroana ce m-a dus pe piste greşite, coroana în care îmi regăseam adevărata identitate, în care am învăţat să sufăr, să-mi las lacrimele să curgă şi nimeni să nu mă întrebe. coroana afurisită în care aş fi vrut să mă pietrific. ceilalţi erau doar nişte marionete schimonosite. şi eu eram un manechin. n-am habar cine vieţuia în trupul meu, dar ştiu că sângele şi-a păstrat culoarea. m-au silit să-l privesc, când urca în seringile pe care mi le înfingeau în vene. zâmbetul ca un codru în care vrei să te spânzuri, lumina abundentă care trezeşte falsitatea, cugetul tău mânuit de altcineva. beznă. bezna asta, ce te face un somnambul, te opreşte deasupra aceleiaşi file. aşterni cuvinte, "frica de mine nu îmi mai aparţine. am mers prin coroana arzătoare. o secundă cât un infern. nu am stat acolo". te uiţi la prima mirază. nu te mai înspăimântă conturul vânăt din jurul ochilor crăpaţi, irişii lărgiţi excesiv, nu te mai înspăimântă roşul ce îi încercuieşte. îţi aminteşti animalul marin celenterat, corpul lui gelatinos, de forma unei ciuperci, prima fiinţă fabuloasă văzută vreodată. apele de la odessa. apele întinse fără margini naturale, doar o schelă tehnicizată. fiinţele mici şi transparente de acolo nu le-ai pipăit.

idem

în momentul în care te sileai să-mi infiltrezi în raţiune stafia, mi-am privit imaginea în altă suprafaţă lucioasă. lumina de pe faţa lui zâmbitoare te-a făcut să alegi alt drum, cu siguranţă ştiai atunci, un gest de bunăvoinţă poate conţine în el urgia intuită. îmi reflectez giratoriul singurătăţii, giratoriul ce m-a dezinformat din start încotro ar trebui s-o apuc, giratoriul unde nu am purtat măşti, în care mi-am gustat sarea de pe obraji. nenorocitul sens giratoriu, ce m-a făcut să îmi doresc să mă prefac în statuie. alţii nu mai aveau în ei nimic omenesc. nici eu nu mai eram un om până la capăt. nu părea să cunosc fiinţa din mine, dar sângele mi-a rămas acelaşi. mi l-au arătat. seninătatea pe feţele lor ca o sălbăticie în care nu mai poţi trăi, prea multă lumină, gândirea ce nu-ţi mai aparţine. întuneric. acel întuneric în care nu poţi închide ochii, doar ajungi cu aceeaşi foaie sub stilou. îţi înşirui gândurile "nu îmi e frică de tine, cel care te ascunzi în mine acum. am depăşit sensul giratoriu în flăcări. un moment ca o gheenă. nu am rămas, am fugit". şi vezi din nou imaginea ta. totul îţi este mult prea familiar acum: profilul pătlăginiu ce-ţi încercuieşte ochii sparţi, irişii laţi. nu îţi mai e frică de roşul din jurul lor. te gândeşti la prima fiinţă acvatică pe care ai vrut să o atingi, dar nu ai izbutit, prima meduză. întinderea de ape sărate de la odessa. niciun fel de limite, doar o bucată nemişcată de port.