nu țipa la dumnezeu când camerele cu diafilme
au nevoie de renovare
limbile se întind mute între o țară și alta între o autostradă și mine
pe dunga paharului încep să apară semne de praf
de piele
de amintiri dezintoxicate
emoția își simte orgasmele postum
ca pe niște zdrențe idioate care înțeapă urlă se aprind

în acest april’ al placentelor sfâșiate
tristețea mea încetează a mai avea sex-appeal

mă dor cărțile uitate
rafturile tăiate din copaci transpirați și goi
mă doare cablul de alimentare
care nu știe să mai fie negru
femeia înecată în spermă care nu mai are gust ochi și cuvinte
mă doare ledul verde aprins
care cimentează și nu spală acizii

mi-e frică să mai schimb vreun caracter am doar câteva secunde la dispoziție în placenta visării