Echilibrul se rupe dintr-o dată, începe zbuciumul
zilele și nopțile aleargă nervoase,
se întamplă lucruri care tulbură apele
gânduri și frunze ruginite lovesc obsedant în geam
e o răceală zilnica în sângele meu.
Curg zidurile peste oameni, acoperișurile cad
ploile sticloase se lovesc de marginile vântului
cu foamea întunericului de ceață.
Pașii se aud vâslind drumurile amare
femeia se umple de lumină și așteaptă,
să-i înflorească șoaptele în diminețile care vin,
luceferii să cadă în mările lumii
aproape de țărm însoțiți cu torțe de delfini.

Durerea o să se frângă-n bucuria deplină
se mistuie ca o patimă în gând
atunci voi simți femeia apropiindu-se
pe măsură ce mă tot îndepărtez în noapte.