când eram soldat îmi serveam patria
duceam întotdeauna lădiţa comandantului
eram nedespărţiţi cum sunt doi îndrăgostiţi
soldat barb striga soarele dimineţa
ordonaţi să trăiţi ia lădiţa am înţeles
la datorie fuga marş

mă împiedicam în bocanci se cabrau
ca doi cai numai piele şi oase peste obstacole
sîngele îmi curgea în cadenţă prin vene
la comanda majurului

lădiţa comandantului era un cufăr mic
cu accesorii pentru instrucţia tragerii
dar eu trăgeam nădejde să fiu avansat fruntaş
la apelul bocancilor şi aş fi inchis cu drag
AMR-ul rămas adică zilele de oaste
păşeam ţanţoş în coada plutonului
îmi spuneau tabacheră eram cel mai mic
dar ţineam lădiţa de parcă era drapelul de luptă

cânta în mine băiatul de nouăsprezece ani

"vizavi de mine este un doi trei
o grădiniţă cu flori
iar acolo-i o fetiţă
ce-o zăresc adeseori"

mă sărutau pe rând toate femeile
din blocul socialist
chiar toamna se cuibărise în lădiţă
şi se deşira ca un ghem de in
de-a lungul câmpurilor cu porumb
pe sub gardurile poligonului
încâlcea fiecare soldat în sârmă ghimpată
până ce capitulam aruncam armele geco
pentru instrucţie ne tolăneam cu burta la soare

de ce chiuleşti soldat striga toamna în mine
să trăiţi am luat poziţie de tragere
aşteptăm inamicul
aţipeam cu capul pe lădiţa din lemn
de la un timp mirosea în somn a lămâiţă
fata cu ochi de chilimbar îmi închidea pleoapele
mă acoperea cu un şal de mătase
toamna trecea pe vârfuri în papuci de mătase
noaptea foşnea ca un şal flutura
prin mine departe departe
pe sub prunii din ogradă
trecea graniţa în civilie