nu se mai termină
huruitul zăpezii din scoici
e-un frig continuu de care-mi lipesc urechea şi-ascult
apoi facem cu rândul
îmi pun rochia albastră până-n pământ

parcă suntem piraţi
avem capuchini în colivii din bambus
e-un fel de-a învăţa să mergi drept când ceva îţi ronţăie coasta
nici n-am ştiut că din om se pot risipi cireşe cu mâna
e doar un schimb de bandaje

şi totuşi noaptea mi-e mult mai uşor
aprind veioza cum aş face-o valiză lumina
se ţine după mine târându-şi păpuşa de cârpă

aş putea urmări cu privirea un altul
cum ai scoate miezul
dintr-o cruce prea verde
nici el nu ştie pe ce calcă fereastra e plină de melci
ca drumul spre şcoală

sub ce să mă-nghemui
din pumn se ridică un fel de suflet
şi trece prin zid