să întrerupi orice legătură cu lumea
orice atingere

Am fi putut să nu rămânem aşa.
eu - nelinişte sub un strat mâlos de banalitate
tu doar tăcere
mi-e teamă că nimic nu mai contează
spunea

eu mergeam pe vârfurile degetelor atent
treceam pe lângă o cale ferată
şine nesfârşite pline de rugină parcă erau pete de sânge
mergeam întruna

Dacă sângele nu e sânge, poate că nici durerea nu e durere.

Am fi putut avea copii, o casă mică albă
ridicată undeva departe
eu nu aş mai fi fugit de mine şi nu m-aş mai fi urât pentru asta
tu nu ai mai fi stat închisă sedată cu o realitate
inutilă
spunea

mergeam înainte şi nici măcar nu era beznă. o lumină puternică, frumoasă, un miez de zi cald, pomi înfloriţi, nimic care să te aducă înapoi.

Dacă întoarcerea nu e întoarcere, poate că nici uitarea nu e uitare.

Am fi putut să ne salvăm

tot mai frig
o primăvară crud-întunecată

să întrerupi orice atingere

mergeam
şinele se ridicau mă înlănţuiau tot mai strâns
el avea ochii obosiţi, uneori verzi, alteori albaştri
încercam să le înlătur să mă ridic
şi o tristeţe cum n-am mai aflat
tot mai strâns

legătura cu lumea

(eu nu ştiam unde eşti. şi mai ales de ce nu-mi spui ce se întâmplă cu mine.)