Lentib -
te iubesc așa cum își iubește un deținut păianjenul
strivesc zilele le pun într-un colț al ferestrei
aștept să văd cum le mănânci
noaptea ies din tine fire lungi rezistente
ca niște gratii
umbra-mi ademenită
capul stă să-ntoarcă
trebuie să fii tare!
moneda lui charon te arde în palmă
mi-ar plăcea să sculptez piese de șah din gheață
am juca până tabla s-ar umple de apă
luntrașul ne-ar urca la prora
orașele noastre au luat de-abia acum foc
nero are alzheimer a uitat tot
nu mai știe nici măcar să se bucure
am rămas aproape singuri
i-au făcut o tomografie
în cap a rămas atât loc
încât ar putea intra lumea toată
ar trebui să-ți dau mai mult decât inima și ficatul
ca să-i fac loc lui dumnezeu
Poezie:
Comentarii
Mi se pare că,
a.a.a. -
Mi se pare că, din perspectivă sensului unitar, a treia unitate se dezice de primele două - nu mai are acelasi cadru personal şi nici acelaşi set expresiv/ metodă stilistică de transmitere. Aici aş mai lucra...
Oricum, exceptând acest fapt, este un text reuşit spre foarte reuşit. De remarcat, în special, curăţenia şi echilibrul liric din prima strofă ("te iubesc așa cum își iubește un deținut păianjenul/ noaptea ies din tine fire lungi rezistente
ca niște gratii" - excelente!), tropii cuminţi - nimic căutat, nimic teribilist, nimic "şocant", un firesc inedit, cum îmi place mie să spun... De asemenea, un final inspirat, care mai taie puţin din mitul cultivat de unii scriitori mofturoşi (dar mai săraci la talent) conform căruia dimensiunea spirituală se obţine, musai, prin concepte înalte şi, normal, retorice.
Sincer, poezia ta îmi place cu mult mai mult când se distanţează puţin de ideatica mitologică, religioasă ori metafizică.
mi-a plăcut şi mie acest text. ai
batori -
mi-a plăcut şi mie acest text. ai făcut o incursiune în mitologie prin charon, luntraşul care transportă corpurile neînsufleţite peste apa iadului, până la hades - la tine totul rezumându-se pe tabla de şah - oamenii ca nişte pioane pe o tablă de şah. apoi pe nero şi trimiterea către quo vadis puse pe seama unui "alzheimer" poezia are pilon, gata, se poate susţine cap-coadă singură şi asta e bine.
după părerea mea, poezia se termină cu aceste versuri:
"i-au făcut o tomografie
în cap a rămas atât loc
încât ar putea intra lumea toată"