niciodată nu știi unde e ea
când îți vorbește - în strânsoarea reținută
a buzelor sau în jeturile care zvâcnesc
atât îți trebuie

e ultima oară când mai sunteți împreună
orice făceai, nu opreai timpul în loc.
cum își țesală caii-putere cu părul ei tare
despicând aerul. ai lipit-o de peretele ăla
și i-ai înțepenit privirea până la lacrimi
nu s-a clătinat, poate doar podeaua
ca în hipnoza ei înspreochiultăustâng
înspreochiultăudrept, poate doar cumpăna - mâinile ei larg țintuite
înfundându-se în țesăturarece
în țesuturilefierbinți.

ai fi putut să știi atunci dacă frâna impactul
sau mărea viteza fugii
măcar corpul să fi înțeles
să-ți fi trecut prin cap că luneca pe sub tine
un rulment care nu simte în plan decât propria vibrație

borne kilometrice apar de la un timp pe marginile-gingii
puteai crede că totul se va toci.

cu amândouă mâinile își ținea viața pe loc
și tu abia acum vezi. mecanic, derulezi timpul mai departe.
cu zimți cu tot. iei mâinile de pe ghidon, ea o să coboare ca prin farmec mâinile.
frica o să pedaleze uriașă.

un transport gol o să iasă cu marfă de contrabandă.
o înarmare din toți mușchii să poți să stai destins după.
după un lanț întins și uns mai departe.