“Cînd vezi un uriaș, uită-te la el în direcția soarelui, așa nu va părea umbra unui pigmeu”

a căzut deja prima ninsoare
în munți trecătorile s-au închis
vom număra urmele ciutelor
vom smulge colții durerii din stîncă

vuietul cascadei
plînsul pădurii de cetini
fratele meu îngheață pînă la pulpe

de sus o planetă pictată
de-ar fi ca pictorul să schimbe ceva
nu aș vrea să schimbe trecutul
nici lumea născută din cuvînt
această covîrșitoare mulțime de coincidențe
cu autor necunoscut

“Cînd cineva nu trăiește așa cum gîndește, ajunge să gîndească așa cum trăiește”

vuietul cascadei
plînsul pădurii de cetini
fratele meu îngheață pînă la brîu

alături prietenul meu cel mai bun
privirea lui ageră
adulmecă de un timp depărtarea
urmîndu-și instinctul după vînat
l-aș liniști mîngîindu-l pe creștet
i-aș mulțumi pentru beneficiul binelui său
i-aș cere să-mi ierte tot răul
pe care cu voie sau fără voie i l-am făcut

“Cînd vezi un om bun, încearcă să-l imiți; cînd vezi un om rău, analizează-te!”

vuietul cascadei
plînsul pădurii de cetini
fratele meu îngheață pînă la piept

unde suflarea se tranformă în nori
și ceața se ascunde în pîntecul muntelui
se află piscul cel mai înalt
unde nimeni nu ajunge
îngheață suflarea, colții durerii din stîncă
doar tîmplele lui încă vii
acolo și-au făcut vulturii cuiburi
acolo a nins prima zăpadă

“aș da tot ce știu pentru jumătate din ce ignor”

inima fratelui meu din piatră