eu am trăit primăveri înregimentate disperării
cu ridurile sîngerii
instinctiv mi-am ridicat turnuri babel de pază sufletului
împotriva poemelor grotești fără asfalt si canalizare
pentru mirese de-o noapte aliniate în bocanci de bal
ce străbat bidonviluri violete
într-o ceremonie dezarticulată fără mire
doar buchetele silabelor rămîn agățate pe nervurile norilor
de meridianul greenwich spre muntele venus

au fost ani prin care soarele nu mai răsărea decît pelvian
din travaliul dimineților cianurate

azi știu
iluziile mai vînd codexuri borgia de ocazie
pentru cealaltă viață
cartea destinului are o singură pagină
simplu de la mine pînă la el
fractal dintr-o singură respirație

de aceea nu m-ați întîlnit niciodată
pentru un tichet-restaurant la mall
eu nu mai știu să promit decît arhipelaguri îndepărtate