îmi caut locul.
știu că m-am născut
mai întâi așa, ca un zbârnâit
subțire, subțiiire,
de aer întins pe cordar
iar apoi mai împlinit, împletit, unduit
peste cuvintele toate descântate și uitate
de fecioare ursitoare, dintr-o zare-n alta zare
și mai știu că m-am ascuns
ca soarele am pătruns
în găoacea-n care doarme
liniștea. dar soarta mea
m-alungă peste pustie
carnea liniștea să-mi ție
să taie câte-o felie
parcă ție,
dintr-o mie
și merg măre învârtit
de gânduri împrăfuit
cu descântec limpezit
să cern sunetele toate
să văd oftaturi furate
să văd cine ce foșnește
ce vise mai zămislește
de ce geme muntele
cine ceartă frunzele
cu cine se luptă norii
cine-s noaptea pețitorii
de ce greierii s-au dus
să ningă înspre apus
cri-cri cânt de noapte-albastră
lacrimă-nflorită-n glastră
dintr-o pleoapă întomnată
după verdele ce-așteaptă
sus în poartă…
de ai ști de-ai auzi
să te-nduri și să-mi uri
sunetele să mă-nfeșe
să mă culce sus în cruce
în crucița cerului
sub suflarea vântului
să mă ningă să mă plouă
să-mi desfacă soarta-n două
jumătate să mă crească
cu restul să mă sporească
dumicătură de pască
spaimele să le-ofilească.