Iarna a treia
Ninsoarea-ncepuse deodată
Scrisorile-n silă veneau
Chemam uneori câte-o fată
Delirul lunar să-i predau
Hipnotică steaua polară
Mă tot îndemna să mă duc
Ningea ca un trup de fecioară
Pe crengi dezertoare de nuc
Treceau sărbători de zăpadă
Prin geamul odăii mascat
Iar lumea voind să ne vadă
Semna un final atentat
Deodată-ncetă să mai ningă
Iar fulgii se-opriră blocați
Veniseră lupii să-i lingă
Iar noi, la distanța de-un braț
Amanți mai formali cu o toamnă
Mărirăm absența grăbiți
Simțind cum din spate ne-ndeamnă
Ghețarii-n văzduh răstigniți
Noi: două destine amare
Eu: cruce de drumuri pe-un deal
Tu: multașteptată scrisoare
Să-mi ardă șomajul mental
Și iată ce liniște gravă:
Ucis de tovarăși îmi port
Cutia poștală bolnavă
Cu lanțuri legată de cord
Comentarii aleatorii