"Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic”
și nu te mai ascult de-acum, Îndestulătorule!
degeaba-mi port eu mâna prin urma-ți risipită
și iscodesc cu gândul prin taina faptei tale
prea vast îți e misterul
și prea ascuns e tâlcul

Îndestulătorule, mă auzi?
în nopțile de iarnă nu voi mai arde șoapte
și-n drumurile verii nu-ți voi mai bate-n poartă
s-a stins chemarea setei
cu așteptarea-i oarbă

Îndestulătorule, auzi?
cărările din munte cu cele dinspre mare
ori cele din cîmpie cu cele printre râpe
de-acum îmi sunt egale
și nu le mai incit eu rostul

Îndestulătorule, înțelegi?
fervoarea abundenței tale a risipit din om tăria
și iscusința ta în fapte demult nu mai inspiră
ai împovărat pământul, cu atâta bogăție
oprește-te ispititorule!