odată ajunși în zona interzisă
trupurile noastre deveniseră mănunchiuri de corzi
generând energie la atingere

noaptea începea să crească în tine
cerul devenise un vitraliu
un clown-păpușar stătea cu mâna întinsă
spre panoplia cu săbii din spatele ușii

dacă înaltul s-ar fi spart
ai fi mers pe cioburi
culorile pornind prin tine

our bodies like a messaje in the bottle-
o ultimă lecție de anatomie a lui rembrandt

sunt zile când cuvintele își spală mâinele cu leșie
când de pereții lor se prinde o murdărie
pe care doar tăcerea poate s-o curețe
zile în care aerul e plin de aghiazmă
nu simți decorurile cenușii nici falsul nici figuranții
sunt zile când soarele căndelește fragil lângă oasele unui câine
acolo sus în raiul câinilor Dumnezeu îl primește
căci uneori câinii au un adn uman
iubirea pare doar o pânză multicoloră
în spatele ei pe o scenă kabuki
abia ne atingem și din noi ies acorduri/ ei văd doar niște umbre

sunt zile ca un zig-zag pe autostradă
o împungere dincolo de pânze / de vitralii
noi păpușile cele vii ne ținem în brațe
nu se știe când străpungi păpușa sau omul

într-un târziu roșul își regăsește liniștea
invadând un câmp de maci
tu și eu despletiți
lângă un foc răgușind
un foc diminuendo
diminuendo
apatico
lento
assai