Pentru că porţi pe bonetă
Atlazul atâtor solstiţii
Şi-acea de caşmir etichetă
Ce-o au doar îndrăgostiţii,

Pentru că, îndrăgostit de mixandre
Vrei să le fii arhitectul
Sărutându-le buzele tandre
Cu inima şi cu intelectul,

Pentru că-n tine zâmbeşte
Gândul, cu spaţii deschise,
Fapta, atlet ce tânjeşte
Spre consistenţe precise,

Pentru că te-am văzut sub smochin
În genunchi descojind cutezanţe
Cu sufletul cioburi, dar plin
De-a viselor coapte speranţe,

Pentru că râd aripi în tine
Întinse şi gata de zbor
Şi-ai pieptul arat de suspine,
Scormonit cu plugul de dor,

Pentru că-ţi răstigneşti nepăsarea
Iar eul ţi-l junghii deplin,
Pentru că îmbraci dezbrăcarea
Spunând pocăinţei amin,

Pentru că lupţi pân'la moarte
Prin vremuri ba arse, ba sterpe,
S-aşezi veşnicia-ntr-o carte,
Să chemi conformismul la jertfe,

Pentru că rumegi domol
Planeta, cu-ntreaga ei soartă,
Scriind dehiscenţa-i în scrol
Crezând în agoră şi artă,

Pentru că, dibuind după fapte
Cobori în iarna creştină
Pe oaia pierdută în noapte
Din beznă s-o scoţi la Lumină,

Pentru că-n zarea fertilă
A timpului stors de valenţe
Te-nalţi cu aripi de acvilă
Golit de ambivalenţe

Într-o flămândă-ncercare
De-a mulge lumină din Rai,
Ca Fiul, purtând în spinare
Tot cerul, şi lumii să-l dai,

De-aceea pe roata olară
Din apă şi duh te frământ.
Un semn, un glas, o vioară
Te-nsum şi te vărs pe pământ.