Lângă fântână se culcase luna.
Coborând galeata după apă
s-a speriat și
și-a mutat somnul pe acoperiș
ca să audă când intru-n casă.

M-am împiedicat de scară
și au început să-mi clănțăne dinții
- pesemne că plecasem mult prea târziu după apă
și-am deranjat umbrele, pentru că una
se apropia încercând să mă prindă în mreje,
ascunzându-se în spatele meu.

Te-aș duce cu mine - îmi spune - dar
ai galeata plină
și-n ungherele mele nu-i loc pentru apă.

Nu mai pot să stau, lovit de durere
închid ușa
scap apa din galeată și
mă furișez înăuntru
înfricoșat.

De-acum înainte
o să aduc apă devreme.