Doru-mi-i de maci în grâu,
Noaptea, pe înstelări divine,
Când își plânge apa-n râu
Focul inimilor pline.

Hai să punem la fereastră,
Pe pervaz cu trase storuri,
Vasul cu mușcata noastră
Ce înflorește-n inimi doruri.

Ori purtați de vântul serii,
De prin văi și până-n stepe,
Să culegem miezul verii
Din copitele la iepe.

Să străbatem zarea-n lume,
Alergând ca mânjii teferi,
Până se vor face spume
Și în coame cu luceferi.

Când am paloșul la brâu,
Iar pe umăr port o flintă,
Tu, iubito, pune-mi frâu,
Ca iubirea să se simtă.

La întoarcerea acasă,
Codrii să-i străbat călare
Și în ierburi, ca o coasă,
Să mă-ntunec la chemare.

Nebunia asfințitului aproape,
La crepuscul de lumină,
Să mă plângă-n râuri ape
Și pădurea din colină.

Când o lacrimă fierbinte
O să-ți cadă pe obraz,
Să nu uiți că-n necuvinte
Stă mușcata din pervaz.