beau de pe masă apă băltită
am spart toate paharele din cioburi am făcut lamele
mi-am tăiat pielea în multe locuri
şi am scurs picături de sînge
privesc viaţa microscopică
ce-mi poartă ampreta pentru o vreme
satisfacţia fiinţei într-o lume bidimensională
al cărei creator mă consider
trag linii cu vîrful cuţitului cînd sîngele se încheagă
planeta aceasta se stinge ca linsă de o limbă imensă nevăzută
şi înţeleg că există un animal uriaş înfometat
gata să înghită calea lactee
e totul simplu cînd reduci înţelesurile
apoi multiplici cu zece şi iarăşi cu zece
tăieturile trebuie să fie proaspete
e nevoie de cioburi de multe pahare
de nebunia de a le sparge şi a privi picăturile roşii la microscop
simţi că microscopul e prea mic că sîngele curge cu fiinţele mici
şi lingi cioburile în disperarea neputinţei
că nu îţi cresc degete zece şi încă zece şi încă zece
de aici nebunia multiplicării
nevoia animalului uriaş
cu gura căscata spre galaxii
de aici mitul găurilor negre
şi speranţa norocului că nu
calea lactee nu are gust nici miros nici culoare
atrăgătoare şi nici viaţă
beţi apa băltită pe masă
puneţi un microscop alături şi faceţi-vă curaj.