de aici până la mine
un drum despicat în o mie de ploi
în niciuna cuvintele în
care mi-ai înmuiat fiinţa
cum în fiecare seară luna
biscuite în ceaiul
singurătăţii mele

în niciuna zâmbetul matinal
în care cădeam cădeam încet şi fericit
cu buzele cusute de nebunele tale
degetele
cădeam încet în cerul ecosez

e pentru că suntem oameni
aşa cred
trăim o singură dată
şi cele o mie de ploi
tot paralele ne-au fost
tot îndoite