Cad frunzele anilor pe umerii tăi toamna
Galbene zilele lor sunt rupte din soare,
Ca frunzele anilor, cad iubito de-a valma
Noaptea se plimbă prin ornic și moare.

Mai merg puțin pe drum spre necuprins
Să aud tăceri șoptite-n piatră seacă,
Când suntem doi în trupul meu de ins
Copilaria-mi sparge oglinzile în joacă.

Mai mor puțin cu gândul la cuvinte
Dar lut în mână cine o să-mi pună,?
Iubito, tu de ești din cele sfinte
Ai grije, lutul, lutul să-mi rămână.

Și apele cu nuferi, bujorii mari de câmp
Să-mi plângă crinii cu lacrime durute,
Atunci când duși cu toții în Olimp
Am s-ațipesc cântându-vă-n lăute.